Fost ministru, acuzații grave la adresa lui Klaus Iohannis

Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, lansează acuzaţii grave la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Doina Pană i-a trimis o scrisoare şefului statului, după ce acesta a retrimis luni seară Codul Silvic în Parlament, în care îl acuză că a fost dezinformat de anumite companii, transmite B1 Tv.

Doina Pană îi transmite președintelui Klaus Iohannis că este de părare că a fost dezinformat cu privire la acest proiect de lege pe care l-a trimis la reexaminare. Ea susține că Iohannis ar fi fost dezinformat inclusiv de reprezentanții unor companii cu interese în domeniu, precum Holzindustrie Schweighofer. Ea susține că această companie a încercat să blocheze modificările la Codul Silvic atât în faza de elaborare a acestia cât și în faza de aprobare, atunci când a ajusn în Parlament.

În presă  se vorbește despre o apropiere a președintelui Klaus Iohannis de patronul acestei companii. Se face trimitere la Revelionul pe care șeful statului l-a petrecut alături de consulul onorific al Austriei la Sibiu, acesta fiind prieten chiar cu patronul acestei firme a a grupului austriac.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, fostul ministru Doina Pană a precizat că este de părere că președintele a fost dezinformat și că în scrisoarea pe care i-a adresat-o a răspuns la fiecare punct pe care Iohannis l-a cerut să fie reexaminat.

”Eu consider că dumnealui a fost dezinformat și în scrisoare am răspuns la fiecare punct pe care l-a cerut ca Parlamentul să îl regândească și am vrut să înțeleagă exact ce spun acele articole. Nu m-am ferit să spun că sunt anumit care exploatează abuziv. Codul Silvic este un document tehnic. Ca să înțelegi exact semnificația fiecărui articol trebuie să fii de specialitate. Atunci când unui demnitar i se spune că un anumit articol dăuneză într-un fel sau altul, poate fi dezinformat”, a spus fostul ministru.

Întrebată dacă are informații că firma la care a făcut referie în scrisoare ar fi putut influența decizia președintelui, Doina Pană a răspuns: ”Eu știu doar presiunile care s-au făcut în faza în care Codul Silvic era în stadiul de concept, apoi când era în Parlament, asta însemnând scrisori mie, scrisoare domnului Attila Korody, tot în sensul de o dezinformare”.

”Am refuzat contacte cu firma austriacă Holz Industrie care avea legături cu Romsilva pentru că mi s-a părut normal ca firma să păstreze contactul cu Romsilva. Nu am făcut niciodată o legătură între echipa lui Klaus Iohannis și firma Holz Industrie”, a mai spus Doina Pană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare