spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

Fost membru CSM: Soția lui Dan Tapălagă, judecător, a ieșit la pensie la 50 de ani cu 5500 euro/lunar

Dan Tapalagă consideră că o justiție care își recâștigă independența este o plagă numită oligarhie instituțională. Toate ororile justiției din perioada deceniului negru al binomului DNA-SRI au fost făcute cu ajutorul unor judecatori și procurori. Mare parte din aceștia au ieșit natural din sistem după distrugerea dependenței justiției de politicieni și serviciile de informații, fugind la pensia specială, foarte puțini au fost și sancționați pentru abuzurile lor, dar nu toți. Aproape toți membrii completelor negre, ale morții, de la ICCJ, de exemplu, s-au grăbit să își încaseze pensiile și astfel să își piardă urma. (…)Dan Tapalagă este purtătorul de cuvânt a acestei parți a magistraturii. Sunt acei judecători și procurori care fac dosare cu dinții scârșnind și dinții înclestați, care protestau față de orice încercare a CCR de aducere la normal a funcționării justiției, care trimiteau toată ziua scrisori alarmate Comisiei Europene, ori protestau pe treptele instanțelor față de eliminarea puterii DNA de a șantaja cu dosare magistrații neascultători, scrie pe Facebook avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM.

Dl Tapalagă are experiență îndelungată a fi purtatorul de cuvânt al justiției instrumentalizate pentru a face rău de dragul râului: este fost consilier și purtator de cuvânt al Monicăi Macovei, arhitectul ciumei care până acum 5 ani s-a numit justiție, și vechi partener media de nădejde al binomului DNA-SRI. Deși tot textul a fost scris pentru a strecura un singur apel („schimbați din nou legile justiției”, evident pentru a ne întoarce la vremurile de aur ale justiției abuzive care îi este pe plac), pretextul lui sunt iarăși pensiile speciale ale magistraților, căci e modul cel mai facil în care îți poti atrage susținerea publicului zilele astea. L-aș crede dacă nu aș ști că soția sa, dna judecător Monica Niculescu(fost șef de cabinet al Monicai Macovei), a ieșit la pensie la 50 de ani, în 2021, cu pensie de peste 5500 euro, evident depășind nivelul salariului pe care îl avea ca judecător la Curtea de apel București, mai spune Neacșu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare