Home Analize Fost ambasador american anunță că Biden va accelera lupta anticorupție din România

Fost ambasador american anunță că Biden va accelera lupta anticorupție din România

0

Lupta împotriva corupţiei în România va rămâne o prioritate pe agenda SUA în timpul viitoarei administraţii a preşedintelui democrat ales Joe Biden, a declarat luni James Rosapepe, fost ambasador al Washingtonului la Bucureşti, care a subliniat că, pentru prima dată în istoria relaţiilor dintre cele două ţări, va exista un lider de la Casa Albă care are o „experienţă profundă” cu România, despre care ştie foarte multe.

Poziţia administraţiei preşedintelui ales Joe Biden în privinţa luptei împotriva corupţiei în România va fi una „foarte fermă”, a spus Rosapepe, într-o discuţie pe Zoom iniţiată, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, de organizaţia non-profit Alianţa, cu sediul la Washington, pentru a marca împlinirea a 140 de ani de relaţii diplomatice între SUA şi România.

Rosapepe a reamintit că Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA în România în timpul administraţiei lui Barack Obama, este acum un consilier apropiat al lui Joe Biden, adăugând că „oamenii ştiu că lupta împotriva corupţiei era o prioritate a agendei sale” când acesta reprezenta SUA la Bucureşti, chiar în perioada când actualul preşedinte ales era vicepreşedinte la Casa Albă.

Ad

Exit mobile version