Liberalii spun că liberal-democrații și democrații sunt cei care nu doresc o mai mare transparență a negocierilor pentru formarea noii alianțe de guvernare. Afirmația a fost făcută de vicepreședintele PL Dorin Chirtoacă, membru al grupului de negociatori, transmite Radio Europa Liberă.
Primarul capitalei a spus că partidul său insistă mai departe ca negocierile să fie deschise presei și reprezentanților societății civile și UE, ca să se vadă că nu e adevărat că liberalii ar încetini negocierile cerând funcții. Adresându-se reporterilor la Chișinău, Chirtoacă a spus că discuțiile sunt ample și s-ar putea prelungi. Săptămâna aceasta ambasadorul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a respins ideea ca Uniunea Europeană să se implice în negocierile pentru formarea unui nou guvern, spunând că sunt o problemă internă a Moldovei, deși Uniunea Europeană le urmărește cu mare interes.