Home Analize FONDURI EUROPENE DE PESTE UN MILION DE EURO PENTRU JUDEȚUL MEHEDINȚI

FONDURI EUROPENE DE PESTE UN MILION DE EURO PENTRU JUDEȚUL MEHEDINȚI

0

În cadrul celei de-a doua ședințe a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Interreg IPA România-Serbia a fost selectat pentru finanțare, un proiect de importanță strategică, în care Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin este partener împreună cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara și va achiziționa aparatură și echipamente medicale în valoare de 410 000 euro.

Proiectul are ca scop îmbunătățirea infrastructurii de sănătate din zona de frontieră, inclusiv achiziționarea de echipamente medicale de ultimă generație, precum și digitalizarea serviciilor medicale.

Parteneriatul dintre Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara are ca obiectiv diagnosticarea precoce a diverselor forme de cancer. În acest scop, Spitalul nostru va achiziționa un ecograf și un turn laparoscopie.

În cadrul aceleiași ședințe, Comitetul de Monitorizare pentru Programul Interreg IPA România-Serbia a aprobat un alt proiect în care partener este Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin și va beneficia de o finanțare de 699.442 euro.

Proiectul prin care s-a obținut finanțarea este dedicat managementului frontierelor și are ca scop sporirea siguranței și securității în zona de frontieră, reducerea criminalității transfrontaliere și migrației ilegale și consolidarea capacității instituționale a autorităților implicate în gestionarea frontierelor, inclusiv prin achiziționarea de echipamente specifice.

“Mă bucur că ne menținem interesul pentru atragerea fondurilor europene la nivelul instituțiilor publice și profităm de toate sursele pentru a face investiții în diverse domenii, în județul Mehedinți!Pe această cale, mulțumesc pentru suport Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Timișoara și doamnei director executiv, Anca Lolescu!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version