Home Analize Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, cea...

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, cea mai mare instituţie financiară nebancară care funcţionează în România, și-a extins rețeaua teritorială la 7 sucursale și 10 reprezentanțe, finalizând astfel procesul de descentralizare

0

FNGCIMM  își consolidează prezența în plan național și continuă demersurile de creștere a vizibilității internaționale prin organizarea unei serii de evenimente ale Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM) la București.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, cea mai mare instituţie financiară nebancară care funcţionează în România, și-a extins rețeaua teritorială la 7 sucursale și 10 reprezentanțe, finalizând astfel procesul de descentralizare declanșat în urmă cu doi ani, prin delegarea activităților de evaluare, acordare garanții și monitorizare a contractelor aferente acestora, către centrele regionale. 

Strategia de descentralizare a avut în vedere organizarea rețelei teritoriale FNGCIMM după modelul Agențiilor de Dezvoltare Regionale și a presupus deschiderea de noi unități, în paralel cu dezvoltarea echipelor tehnice pentru a consolida rolul și activitatea celor 7 sucursale: Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov, Ploiești, Constanța și Iași, precum și a celor 10 reprezentanțe: Oradea, Satu Mare, Arad, Slatina, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Buzău, Galați, Suceava și Bacău. 

În același timp, FNGCIMM continuă demersurile de creștere a vizibilității internaționale, în vederea dezvoltării și diversificării produselor de garantare și adoptării unei abordări noi, de perspectivă în politicile de garantare. În acest sens, cu prilejul organizarii ședintei Consiliului Director al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM), rezultatele FNGCIMM au fost evidențiate în cadrul prezentării programului IMM INVEST PLUS și a subprogramelor sale: IMM INVEST ROMANIA, AGRO INVEST, IMM PROD și GARANT CONSTRUCT, scheme de ajutor de stat  aferente actualului Cadru Temporar de Criză.

Amploarea programului IMM INVEST PLUS, eficiența FNGCIMM ca instrument de garantare al statului și rezultatele implementării, au fost apreciate inclusiv de către reprezentantul Comisiei Europene, din partea DG Competition, care a aprobat Schema de ajutor de stat aferenta IMM INVEST PLUS, încă din 9 septembrie.

Tot în cadrul acestei reuniuni, dl. Dumitru NANCU, vicepreședinte al AECM și membru în Consiliul de Administrație, a obținut acordul prestigioasei asociații, pentru de a organiza în premieră la Bucuresti o serie de evenimente ce se vor desfășura sub egida AECM.                    Dl. Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM, a declarat: ”În ceea ce privește următoarea întâlnire a Consiliului de Administratie si evenimentele din marja acesteia, din primăvara anului 2023, considerăm că este o recunoaștere a activității FNGCIMM și, vă pot confirma că suntem pregătiți să vă avem ca invitați de onoare în zilele de 25 și 26 mai. Mai mult decât atât, cum pe 31 mai este ziua organizației noastre, vom împleti simbolic în 2023 istoria noastră comună, prin organizarea la București a evenimentelor AECM.”

FNGCIMM – Rezultate

Începand cu anul 2020 activitatea FNCIMM SA IFN s-a intensificat, în principal datorită Programelor guvernamentale IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, PROGRAMUL IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, OUG 37, IMM INVEST PLUS, rezultatul implementării acestor programe în perioada 2020-2022, fiind transpus într-un număr de 57.730 de garanți, în valoare de 33.390 mil lei care au susținut finanțări de peste 40.261 mil lei. 

În anul 2020 numărul total de garanții acordate de FNGCIMM se ridică la 44.917, valoarea ganțiilor fiind de 16.483 lei, ce au susținut finațări de 20.483 mil. lei. Doar prin IMM INVEST au fost acordate 25.586 de garanții, în valoare de 11.9 mld lei, valoarea finanțărilor ridicându-se la 14,2 mld. lei.  

În anul 2021, rezultatele activității de garantare a înregistrat un număr de 35.383 de garanții în valoare de peste 17.000 mil lei, care au susținut finanțări de circa 22.000 mil lei.

Numărul total de garanții emise de FNGCIMM în anul 2022 este de peste 23.000, constând în  garanții în nume și cont stat, din surse proprii și din surse în administrare, valoarea totală acestora ridicîndu-se la  peste 13.000 mil. lei, valoarea creditelor susținute fiind de circa 16.000 mil. lei. 

Prin programele guvernamentale IMM INVEST și AGRO INVEST- ediția 2022 a fost acordat un număr de 13.117 garanții în nume și cont stat, în valoare de aproximativ 8,8 mld. lei, valoarea finanțărilor ridicându-se la peste 10 mld. lei. Ajutorul de stat, constând în granturi, dobânzi și comisioane subvenționate, s-a ridicat la aproximativ 525 mil. lei.

Pentru persoanele fizice prin OUG 37/2020- Facilitatea de amânare a obligațiilor de plată a dobânzilor aferente creditelor ipotecare – FNGCIMM a prelungit în perioada 2020-2022, un număr de 127.163 garanții, în valoare de 656 milioane lei. 

Conform datelor furnizate de raportul de execuție bugetară la finele trim. III al anului 2022, FNGCIMM consemnează cele mai bune rezultate financiare din cei 20 de ani de activitate, transpuse într-un profit istoric de 140 mil. lei, care reflectă o gestionare eficientă a resurselor materiale, financiare și umane ale FNGCIMM. Profitul, cât și cifra de afaceri ale FNGCIMM au crescut în mod constant, instituția reușind să-și depășească în ultimii 3 ani obiectivele asumate prin programul de management, printr-un efort susținut și o implicare activă în derularea programelor de garantare, iar previziunile sunt favorabile și pentru anul 2023.

Ad

Exit mobile version