Home Analize FNGCIMM a acordat în perioada 2020-2023 un număr record de garanții la nivel...

FNGCIMM a acordat în perioada 2020-2023 un număr record de garanții la nivel european

0

În perioada 21-22 Septembrie 2023 o delegație a FNGCIMM S.A – IFN a participat la Frankfurt pe Main, Germania, la reuniunea organizată de către Asociația Europenă a Instituțiilor de Garantare (AECM). Cei peste 45 de participanți din 15 țări, au dezbătut problematica complexă a instrumentelor de finanțare și schemelor de susținere dedicate spațiului rural, Politica Agricolă Comună, regulamentele și programele europene din zona de finanțare în sectorul agricol.

„FNGCIMM, în calitate de membru al AECM, a prezentat un status al Programului IMM INVEST PLUS cu focus pe agricultură, derulat pe Cadrul Temporar de Criză Ucraina (AGRO IMM INVEST). Am fost deosebit de încântat să constat că amploarea programului IMM INVEST PLUS, eficiența FNGCIMM ca instrument de garantare al statului și rezultatele implementării, au fost apreciate la nivelul european. A fost remarcată creșterea accelerată a garanțiilor pe care le-am acordat începand cu anul 2020, în principal prin programele guvernamentale IMM INVEST și IMM INVEST PLUS. Rezultatul implementării acestor programe în perioada 2020-2023, transpus într-un număr de peste 71.000 de garanți, în valoare de peste 46,4 mld. lei, cu finanțări susținute de peste 54,8 mld. lei, reprezintă un record european. Pentru a confirma ca nu sunt rezultate obținute doar în contextul crizelor suprapuse, am asumat lansarea unor viitoare programe de garantare, a proiectelor, generic considerate „verzi”, conforme cu tendințele, regulamentele și programele europene.” a declarat, Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM și vicepreședinte AECM.

Reprezentantul FNGCIMM a abordat, asemănător cu pozițiile reprezentanților Poloniei, Ungariei și ai Bulgariei, situația dificilă a fermierilor și a procesatorilor români, ca efect de distorsiune a pieței produselor agricole, în condițiile actuale ale războiului din Ucraina. 

Reuniunea a prilejuit și o sesiune de schimburi de bune practici și informații privind programele derulate de membrii participanți din Germania, Italia, Polonia și Ungaria, fiind abordate și alte teme de interes, cum ar finanțarea agriculturii și a zonelor rurale în Germania, precum și prezentarea băncii de dezvoltare poloneză – BGK. Au fost propuse strategii de investiții în noua Politică agricolă comună – PAC cu exemple din Ungaria, Polonia și Italia, au fost expuse regulile ajutorului de stat în domeniul agricol, susținerea prin INVEST EU a sectorului agricol, suportul financiar pentru tinerii agricultori prin componente de granturi. 

În cadrul sesiunii, au participat alături de membrii AECM, reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai Comisiei Europene, precum și ai unor importante instituții financiare și bănci de dezvoltare din Germania, Polonia și Ungaria.

Ad

Exit mobile version