Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie, până la 1,9%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat de instituția financiară internațională.
Conform noilor prognoze ale FMI, după o creștere de 2,1% anul trecut, avansul economiei românești va încetini la 1,9% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,3% în 2025. În primăvară, FMI estima un avans de 2,8% al PIB-ului României în 2024, cifre revizuite de asemenea în scădere, față de un avans de 3,8% prognozat în toamna anului trecut.