Home Analize Fiul primarului din Bușteni fura apă

Fiul primarului din Bușteni fura apă

0

Poliţiştii prahoveni au întocmit, duminică, un dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, după o sesizare făcută de către un cetăţean din staţiunea Buşteni care viza un imobil în care locuieşte fiul primarului Mircea Corbu.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în jurul orei 18,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş despre faptul că la un imobil există suspiciunea sustragerii de apă din magistrala principală.

„În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei”, precizează IJP.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că în imobilul vizat de această sesizare locuieşte fiul primarului staţiunii Buşteni, Mircea Corbu.

Ad

Exit mobile version