Home Dezvaluiri Fiul lui Dan Adamescu: Firmele lui sunt pe cale să fie naţionalizate...

Fiul lui Dan Adamescu: Firmele lui sunt pe cale să fie naţionalizate în urma acestor nedreptăţi. Iar eu pus pe lista neagră

0

Omul de afaceri Dan Adamescu nu credea că într-un stat de drept poate fi condamnat fără probe şi a murit „pierzându-şi încrederea în România şi pofta de viaţă”, a transmis fiul său, Alexander Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă.

„A crezut până la capăt în dreptate. Era convins că va fi achitat, căci nu putea să conceapă că într-un stat de drept poate fi condamnat fără probe. Din păcate a murit pierzându-şi încrederea în România şi pofta de viaţă. A fost părăsit de soţia iubită în cele mai grele momente, dovedind astfel că a fost ahtiată strict după banii lui. Compania pe care a crescut-o timp de 15 ani, Astra Asigurări, i-a fost falimentată de oameni care l-au acuzat apoi de consecinţele acţiunilor lor. Azi toate firmele lui sunt pe cale să fie naţionalizate în urma acestor nedreptăţi. Iar eu pus pe lista neagră. A fost prea mult chiar şi pentru luptătorul Dan Adamescu! Acesta este adevărul despre tatăl meu. Mulţi au ales să-l judece fără să-i cunoască situaţia şi fără să-l cunoască cu adevărat. A fost un om demn, căruia nu-i făcea plăcere să iasă în faţă, preferând să îşi vadă de treabă. Nu s-a apărat public la fiecare acuzaţie primită. A creat mii de locuri de muncă şi a format profesionişti, care ştiu că şi azi îi poartă recunoştinţă. A fost un om pentru care numai gradul de inteligenţă şi volumul de muncă au dat măsura succesului său. Nimeni şi nimic altceva! Iar eu voi lupta până la capăt pentru a face cunoscut câtă nedreptate i s-a făcut de către un stat opresiv, care confundă dreptatea cu interese oculte şi care a ales să condamne unul dintre puţinii oameni de afaceri autentici.Să-ţi fie ţărână uşoară, tată!”, a transmis Alexander Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX de PR-ul familiei, Mihaela Petrovan.

Potrivit sursei citate, pe 24 ianuarie, imediat după miezul nopţii, omul de afaceri Dan Adamescu, în vârstă de 68 ani, a decedat la un spital din Bucureşti, fără familie lângă el.

„Condamnat pe 5 Iun’14 în urma unui proces care s-a bazat pe mărturii false, a fost încarcerat consecutiv în trei penitenciare, unde starea de sănătate i s-a agravat continuu. Spitalizat în ultimele luni de viaţă– pe care şi le-a petrecut intubat şi în comă semindusă – cele 15 afecţiuni de care suferea i-au slăbit constant corpul, lovitură fatală fiindu-i dată de streptococul auriu, cu care a fost contaminat în condiţiile inumane din închisoare”, se mai arată în comunicat.

Avocatul lui Dan Adamescu, Cătălin Breazu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că trupul neînsufleţit va fi dus marţi la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru autopsie.

„Cauza medicală exactă o vor stabili cei de la INML, dar ca afecţiuni ştiu că în ultima lună a fost inconştient din cauza unei insuficienţe multiple de organe, cauzată de o septicemie generalizată, care a fost cauzată de o bacterie despre care surse medicale ar fi zis că ar fi contactat-o în penitenciar. Noaptea trecută, după o suferinţă îndelungată, i-a cedat inima. În ultima lună a avut şi afecţiuni cardiace, istoric cardiac, diabetic. Avea vreo 15 afecţiuni. În cursul zilei de azi va fi dus la INML pentru autopsie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Breazu.

Întrebat dacă familia intenţionează să dea în judecată penitenciarul Jilava, apărătorul a precizat că nu a avut încă asemenea discuţii cu familia omului de afaceri.

Omul de afaceri Dan Adamescu era internat la un spital privat din Capitală. Familia acuza la finalul anului 2016 că nu a fost lăsată să îl vadă.

„Sora lui l-a văzut, dar nu mai pot intra rudele la el pentru că acea cameră este sterilă şi nimeni nu se poate apropia în afară de medici. Sora lui a cerut o vizită pentru luni, dar asta numai în cazul în care există îmbunătăţiri şi îl pot transfera la alt salon”, a declarat atunci, pentru MEDIAFAX nora lui Dan Adamescu.

Femeia mai spunea, pe 26 decembrie, că omul de afaceri „a venit cu nenumărare bacterii din închisoare”.

La finele lunii noiembrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu.

Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Ad

Exit mobile version