Home Analize Fiul lui Biden pus sub anchetă

Fiul lui Biden pus sub anchetă

0

Fiul preşedintelui ales american Joe Biden, Hunter, a anunţat miercuri că a aflat cu o zi înainte că este vizat de o anchetă federală în statul Delaware în legătură cu situaţia sa fiscală, notează AFP.

„Iau acest lucru foarte în serios, dar am încredere că o analiză profesională şi obiectivă va arăta că mi-am gestionat afacerile în mod legal şi corespunzător, inclusiv cu ajutorul unor consilieri fiscali profesionişti”, a comentat el într-un comunicat.

„Preşedintele ales Biden este extrem de mândru de fiul său care a fost nevoit să facă faţă unor provocări teribile, în special atacurile personale josnice din ultimele luni, pentru a ieşi întărit în final”, a declarat echipa de tranziţie a lui Joe Biden în acelaşi comunicat.

Preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a acuzat familia Biden în cursul campaniei prezidenţiale că este o „întreprindere criminală”, insistând asupra afacerilor lui Hunter Biden din Ucraina şi China în momentul în care tatăl său era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017).

El l-a acuzat mai ales pe Joe Biden că a obţinut îndepărtarea unui procuror ucrainean pentru a evita punerea sub urmărire penală pentru acte de corupţie legate de compania din domeniul gazelor naturale Burisma unde fiul său a fost membru în consiliul de administraţie. 

Ad

Exit mobile version