Firmele private românești, inclusiv startup-urile, vor avea la dispoziție 3 miliarde de euro din fondurile europene care urmează să fie alocate României în perioada de programare 2021-2027, însă banii vor fi mai greu de accesat decât în perioada de programare curentă, le-a spus, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, unor oameni de afaceri cu care s-a întâlnit la Guvern, transmite Startup Cafe.
În periada de programare curentă – 2014-2020 – din care se mai pot trage bani europeni până la finalul anului 2023, firmele private românești au avut la dispoziție fonduri europene de 1,5 miliarde de euro pentru afaceri și au depus proiecte în valoare totală de 3 miliarde de euro. În total. 17.000 de firme din România au beneiciat de fonduri europene pentru inițiative antreprenoriale, în perioada 2014-2020, a mai spus Boloș.
Viitorii bani europeni – 2021-2027 – care sunt încă în discuție la nivelul UE, vor fi de două ori mai mulți pentru antreprenorii români, dar vor veni și cu provocări mai mari. Și asta pentru că se va pune accentul pe afaceri tehnologice și de cercetare, capitol la care patronii din România nu stau neapărat, în general.
„Dacă până acum ne puteam gîndi la inițiative antreprenoriale care duceau spre activitățile curente ale firmelor, din următoarea perioadă de programare trebuie să gândim alt tip de inițiative antreprenoriale, care au la bază cercetarea, transferul tehnologic, producția inteligentă. Acestea ar fi cuvintele de ordine pe care le promovează Uniunea Europeană în momentul de față. Discutăm de o dublare a acestor fonduri și de canalizarea acestor tipuri de investiții în zonele care țin de tehnologiile de vârf”, a spus ministrul Boloș, după întâlnirea cu antreprenorii.
„Nu va fi o perioadă extrem de simplă, mai ales pentru inițiativele antreprenoriale care vor urma să aibă loc în perioada următoare. Trebuie să ne uităm și la politica pe care o promovează UE susținând acele tehnologii de vârf pe care noi le-am intitulat tehnologiile viitorului. Sună extrem de pretențios să ne gândim la nanotehnologii, biotehnologii, alte domenii de vârf ale tehnici, dar cred că așezarea pe acest drum al tehnologiilor de vârf va face diferența între România actuală și România următorilor 10 ani”, a mai avertizat ministrul.