spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-1.6 C
București

Firma unui inculpat penal acuzat că l-a mituit pe șeful CJ Bihor construiește o secțiune din Autostrada Transilvania

Firma Trameco a semnat la mijlocul lunii august contractul pentru construirea unei secțiuni din Autostrada Transilvania (Brașov – Cluj – Oradea). Compania este administrată și controlată de Beniamin Rus, om de afaceri implicat într-un proces de corupție și condamnat la patru ani cu executare. Însă nu a apucat să ajungă la închisoare pentru că magistrații au decis rejudecarea procesului. Este vorba despre dosarul fostului şef al CJ Bihor, Alexandru Kiss. Potrivit DNA, firma Trameco ar fi fost implicată în spălarea a peste 800.000 euro, bani care ar fi ajuns drept mită apoi la Alexandru Kiss, scrie Gazeta de Cluj.

Pe 11 septembrie, CNAIR și compania Trameco au semnat contractul pentru construirea subsecțiunii 3C2: Chiribis – Biharia, km 30+550 – km 59+100 din cadrul Autostrăzii Transilvania (Brașov – Cluj – Oradea). Valoarea lui este de 326.515.056,68 de lei, fără TVA. Compania Trameco a câștigat acest contract în calitatea de lider al asocierii formate din firmele VAHOSTAV -SK, a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu voi folosi forța militară pentru a lua Groenlanda

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat la Forumul Economic...

    Rareș Bogdan: Dacă nu se trezește, Uniunea Europeană nu va supraviețui

    Discurs ținut de europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan in plenul...

    Ultimul teritoriu vândut Americii de Danemarca

    Ultimul teritoriu vândut de Danemarca Statelor Unite ale Americii...

    Unele țări NATO nu mai transmit informații clasificate SUA din cauza Groenlandei

    Anumiți membri NATO au început să limiteze schimbul de...

    Ungaria nu va ratifica acordul Mercosur

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Piața...

    Pentru prima dată, Canada a făcut un plan pentru a face față unei invazii americane

    Comandamentul Forțelor Armate Canadiene a simulat un răspuns la...

    Articole relationate

    Categorii populare