Firma unchiului lui Năsui de la Economie, contracte cu companiile din subordinea useristului Drulă, acuză Oana Bulai, deputat PSD

Liderii USR, contracte înfloritoare cu statul român după accederea la guvernare! Cel mai bun exemplu: ministrul Năsui de la economie. Compania controlată de unchiul său a încheiat în luna ianuarie 2 contracte cu instituții conduse de doi colegi din cadrul Guvernului Cîțu. afirmă pe facebook deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.

Conform informațiilor prezentate de mass-media, este vorba despre Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime Constanța SA”, aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor (unde ministru e colegul său userist Cătălin Drulă), dar și despre Unitatea Militară a MApN 01512 Sibiu. Abia acum vine partea și mai interesantă: compania care a câștigat aceste contracte face parte, alături de ministrul Năsui, din acționariatul unei firme de brokeraj care apare în declarațiile de avere și de interese ale tânărului ministru USR-ist. Așadar, nu mai e vorba doar de relația de rudenie pe care o are cu ceilalți acționari, ci vorbim aici de interese directe economice pe care ministrul Năsui le are.Asta e politica de tip nou propusă de USR-Plus?, mai susține Bulai.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare