În dosarul firmei cumnatului premierului Victor Ponta a fost reținut de procurorii DNA și Liviu Munteanu, administratorul firmei familiei șefului Executivului. Este vorba de Liviu Munteanu (57 de ani). Relaţia de afaceri dintre ieşenii Liviu Munteanu şi Iulian Herţanu a devenit oficială în luna aprilie a anului trecut, atunci când primul dintre ei a preluat firma Grossmann Engineering Group într-un moment delicat pentru aceasta. Societatea care se înfruptase în anii anteriori din zeci de contracte pe bani publici din toată ţara, pe sume ameţitoare, era înglodată în datorii şi dată în judecată, la instanţele din mai multe judeţe ale ţării, de zeci de foşti parteneri de afaceri sau de autorităţi.
Mişcarea în care a fost implicat Liviu Munteanu este mai mult decât bizară, scrie Ziarul de Iași. Afaceristul ieşean a preluat firma aflată la ananghie pe 25 aprilie 2014, preluând calitatea de la cumnatul premierului. Tot atunci, Munteanu a devenit asociat majoritar al societăţii, cu 60% din acţiuni şi un aport la capitalul firmei de 232.040 de lei, acţiunile fiind preluate chiar de la Iulian Herţanu. Celălalt acţionar era, potrivit datelor oficiale de la Registrul Comerţului, neamţul Reinhold Karl Grossmann, care avea un aport la capitalul social de peste 150.000 de lei.
Cine este ieşeanul Liviu Munteanu
Numele lui Liviu Munteanu a ajuns pentru prima dată cunoscut în Iaşi în anii 90, atunci când acesta a devenit revoluţionar cu acte în regulă. Tot atunci, presa a speculat şi despre prietenia sa cu fostul primar al Iaşului Bebe Onofraş, un alt personaj implicat de-a lungul timpul în mai multe scandaluri. Liviu Munteanu a avut relaţii apropiate şi cu nume importante ale lumii interlope din Iaşi, scrie Ziarul de Iași.
La începutul anilor 2000, Liviu Munteanu participa la petrecerile clanului Corduneanu, alături de interlopi ca Ion Clămparu sau membri ai familiei lui Cosmos Tănase. În 2006, cămătarul Tiberiu Cristodorescu era interceptat de procurorii de DNA vorbind despre o întâlnire pe care ar fi avut-o cu Liviu Munteanu. În respectiva interceptare, Cristodorescu spunea că Munteanu „i-ar fi strecurat“ o informaţie conform căreia cămătarul ar fi fost influenţat de un procuror de la Crimă Organizată în cadrul unei declaraţii. Fiul său, Liviu Munteanu jr. a împuşcat, în 2006, mai multe persoane din Botoşani la ieşirea dintr-o discotecă.
La rândul său, prin intermediul firmelor pe care le-a deţinut, ieşeanul Iulian Herţanu a câştigat de-a lungul anilor foarte multe contracte cu autorităţile locale, cele mai multe dintre acestea fiind din judeţele conduse de membri PSD. În Moldova, firmele lui Herţanu au câştigat contracte în judeţele Suceava, Neamţ şi Vaslui, conduse de Cătălin Nechifor şi Dumitru Buzatu, ambii membri PSD. Judeţul Neamţ a fost condus până anul trecut de un alt fost membru sau apropiat al PSD, Culiţă Tărâţă, decedat între timp.