Home Dezvaluiri Firea și-a pus în cap pesediștii din Spania

Firea și-a pus în cap pesediștii din Spania

0

PSD Spania au anunţat că e dezamăgită de Gabriela Firea, care la vizita de la Madrid, a ignorat problemele a peste un milion de români. Organizaţia social-democrată a depus un memoriu la nivelul conducerii centrale în care cer ca primarul Capitalei să îşi dea demisia din toate funcţiile din partid.

„În urma întâlnirii forumului de conducere al organizaţiei PSD Spania, din data 11/11/2018, am fost mandatat de către colegi mei din structura de conducere, de a depune un memoriu la nivelul structurii centrale a conduceri PSD şi de a comunica public dezamăgirea membrilor de partid PSD Spania vis a vis de vizita doamnei prima general Gabriela Frea la Madrid, care a avut loc în prima jumătate a lunii noiembrie 2018. În ciuda eforturilor noastre, de a o contacta pe doamna primar sau echipa de consilieri a dumneai, înainte, în timpul, chiar şi după finalizarea vizitei, ne-a fost absolut imposibil de a stabili o linie de comunicare. Putem înţelege o agendă încărcată, poate chiar şi un refuz, dar ce nu înţelegem este ignorarea a peste un million de români a căror probleme trebuiau puse pe masa discuţiilor cu edilul Madridului cât şi cu ceilalţi demnitari spanioli”, arată preşedintele PSD Spania, Claudiu Traian Covaciu, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Liderul PSD Spania spune că a fost mandat să reprezinte filiala şi acuză că Gabriela Firea a tratat comunitatea de românilor social-democraţi din Spania cu „totală indiferenţă”.

„Nu putem clama integrarea românilor în comunităţile unde trăiesc, unitatea lor, respectul faţă de ei, în condiţiile în care suntem trataţi cu totală indiferenţă. Respectul faţă de români, preţuirea, schimbul de experienţă, programe de reintegrare, fie în Romania, fie în Spania, toate sunt CUVINTE GOALE dacă nu îţi aloci cinci minute să vorbeşti cu cei pe care pretinzi că vrei sa îi ajuţi şi reprezinţi. Dacă turismul instituţional pe model prezidenţial, este modul de lucru, cel puţin să fim informaţi să nu mai deranjăm cu problemele comunităţii de români din Spania”, completează sursa citată.

Ad

Exit mobile version