spot_img
luni, 23 februarie, 2026
2.8 C
București

Firea anunță majorarea numărului de locuri în tabere pentru studenți

Numărul de locuri pentru studenţi în tabere va fi majorat de la 2.300 până la 3.500, iar numărul de serii de la patru la şase, a anunţat, duminică, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, subliniind că va propune şi să fie îndreptată „nedreptatea” făcută acestora prin renunţarea la biletele gratuite la transportul cu trenul.

„Tocmai am încheiat o nouă întâlnire cu reprezentanţii tinerilor din România. Am stabilit clar că ne vom revedea şi în perioada următoare, împreună cu alte organizaţii şi asociaţii. În fiecare lună, ne întâlnim să lucrăm împreună. Am vrut neapărat să discutăm subiectul taberelor, mai ales că în curând şi studenţii intră în vacanţă. Avem în dezbatere publică proiectul pentru acest an şi am anunţat deja o majorare a numărului de locuri, de la 2.300 până la 3.500, mai mult decât anul trecut. Mi-aş fi dorit resurse şi pentru majorarea sumei pentru mesele zilnice din tabere care acum este 52 de lei/zi pentru fiecare student. Un pacient dintr-un spital sau un copil dintr-un centru de plasament mănâncă zilnic trei mese cu 22 lei, sumele fiind dublate în acest an de Guvern. Creştem şi numărul de serii, de la 4 la 6, o dată cu majorarea numărului de locuri”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să controleze TikTok-ul european

    Rețeaua de socializare chineză TikTok ar trebui plasată în...

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Primăria Oradea a amânat evacuarea Abatelui considerat un nou caz Tokes

    La solicitarea conducerii municipiului Oradea, evacuarea abatelui premonstratens Rudolf...

    Articole relationate

    Categorii populare