Home Analize Filosoful ardelean Tamás Gáspár Miklós despre Iohannis: MANIERE DEZONORANT DE PROASTE, O...

Filosoful ardelean Tamás Gáspár Miklós despre Iohannis: MANIERE DEZONORANT DE PROASTE, O PROSTIE DEZGUSTĂTOARE

0

Într-un text postat pe platforma de bloguri a portalului de știri Transindex din Cluj, cunoscutul filosof și disident ardelean Tamás Gáspár Miklós (TGM), stabilit de mulți ani la Budapesta, publică un text plecând de la declarațiile de miercuri ale președintelui Johannis, pe marginea proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, transmite Radio Europa Liberă.

„A te amuza pe seama figurilor fonetice ale unei limbi străine denotă maniere dezonorant de proaste, chiar dacă avem de-a face cu o practică străveche, așa cum o arată și proveniența expresiei de barbar. Cutumele acestea arhaice – în general disprețul fățis față de persoanele de statut inferior (femei, sclavi, heloți, meteci, pribegi) – trebuiesc depășite treptat de către civilizație, ea întemeindu-se (cel puțin în principiu) tocmai pe demnitatea egală a tuturor persoanelor. Astăzi vedem din ce în ce mai mulți șefi de state – și nu numai în Europa de Est – care nu mai sunt dispuși nici măcar la ipocrizia de a mima aparența civilizației. […]

A vorbi pe acest ton despre populația maghiară din România, despre locul ei în structura politică a României, constituie un act politic deosebit de grav – nemaivorbind despre faptul că este și o prostie dezgustătoare, un compliment politic josnic la adresa naționalismului extremist, o manipulare de rea-credință. Ar fi tragic, dacă n-ar fi ridicol.”, scrie TGM, într-un text pe care îl puteți citi și în română.

Ad

Exit mobile version