Home Mehedinți Filmul flagrantului din biroul șefului Juridic de la Prefectura Mehedinți

Filmul flagrantului din biroul șefului Juridic de la Prefectura Mehedinți

0

COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 10 iulie 2020, a inculpaților:

VINTILĂ CONSTANTIN, șef al Serviciului Juridic din cadrul Instituției Prefectului Mehedinți și membru al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), spălarea banilor și complicitate la luare de mită;

PREDUȚ IANCU CĂTĂLIN, director executiv al Direcției Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Vintilă Constantin, în calitatea sus menționată, ar fi cerut și ar fi primit o sumă de bani de la o persoană (martor), pentru a face demersurile administrative pe care le avea în atribuție, astfel încât persoana respectivă să poată intra în posesia unui teren de 5.000 mp în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Persoana respectivă era îndreptățită să intre în posesia suprafeței de teren ca moștenitor, după ce câștigase in instanță dreptul de reconstituire.
Concret, în schimbul banilor, inculpatul Vintilă Constantin ar fi formulat, în numele persoanei îndreptățite, o cerere pentru punerea în posesie cu terenul de 5.000 mp și pentru a-i facilita emiterea unei hotărâri favorabile de către Comisia de fond funciar.
După ce ar fi formulat și depus cererea menționată, inculpatul Vintilă Constantin ar mai fi pretins, în cursul anului 2019, de la aceeași persoană, și cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 1.000 de mp pentru sine. În schimb, acesta s-ar fi angajat să asigure eliberarea efectivă a titlului de proprietate și punerea în posesie efectivă cu terenul de 5.000 mp situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Ca urmare a presiunilor constante exercitate de inculpatul Vintilă Constantin în perioada mai – iunie 2020 asupra persoanei îndreptățite, aceasta a încheiat la notar, la data de 9 iunie 2020, un contract de dezmembrare a suprafeței de 5.000 mp teren și de vânzare-cumpărare a unei părți de 1.000 mp de teren către inculpatul Vintilă Constantin. În realitate, contractul respectiv fusese încheiat și autentificat doar pentru a masca bucata de teren de 1.000 mp ce urma sa fie cedată funcționarului, drept mită.

Pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate, și inculpatul Preduț Iancu Cătălin, director executiv al Direcției de Cadastru și Fond Funciar din cadrul Primăriei mun. Drobeta Turnu Severin ar fi pretins de la aceeași persoană, în cursul anului 2019, prin intermediul inculpatului Vintilă Constantin, cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 1.000 de mp.
În perioada 1 – 9 iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării gratuite a bucății de teren de 1.000 mp, inculpatul Preduț Iancu Cătălin să primească efectiv o sumă de bani în numerar – 30.000 de euro.

La data de 9 iulie 2020, pentru sprijinul acordat persoanei îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, inculpatul Preduț Iancu Cătălin ar fi primit banii pretinși, respectiv 30.000 de euro, în biroul inculpatului Vintilă Constantin, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 iulie 2020, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ad

Exit mobile version