Home Analize Filme porno în Universitatea Politehnică din Timișoara

Filme porno în Universitatea Politehnică din Timișoara

0

O secretară a Universităţii Politehnica din Timişoara a realizat mai multe filme porno, pe care apoi le-a încărcat pe un site pentru adulţi, unul dintre acestea fiind filmat în incinta instituţiei. Filmele au fost descoperite de studenţi, iar secretara a demisionat.

Tânăra în vârstă de aproximativ 25 de ani a realizat, împreună cu iubitul ei, mai multe filme pentru adulţi, iar ulterior, imaginile au fost postate pe un site pentru adulţi.

Potrivit unor surse din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, una dintre filmări a fost realizată chiar în biroul secretariatului din cadrul Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii a instituţiei, în care lucra femeia, în această vară, când studenţii erau în vacanţă.

La începutul acestei săptămâni, mai mulţi studenţi din cadrul instituţiei au descoperit filmuleţele pe Internet, iar în scurt timp reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara au aflat de situaţie.

Ad

Exit mobile version