Home Economie Comert Fiecare britanic va plăti 1.100 de lire sterline pentru #Brexit

Fiecare britanic va plăti 1.100 de lire sterline pentru #Brexit

0

Acordul Brexit ar urma să-i coste anual pe britanici până la 1.100 de lire sterline de persoană, arată o analiză publicată de Financial  Times. Studiul a fost comandat în cadrul campaniei People’s Vote, care l-a finanţat şi care pledează pentru un nou referendum pe tema Brexit-ului, transmite RFI.

Potrivit unei prime analize detaliate, comparativ cu rămânerea în UE, acordul Theresei May pe tema Brexit-ului ar urma să aibă drept rezultat nişte îndelungate şi substanţiale costuri economice, de ordinul unei pierderi situate între £700 şi £1100 de persoană.

Elaborată de Institutul Naţional de Cercetări Economice şi Sociale, analiza demonstrează că acordul de retragere al premierului este mai puţin dăunător economic decât o retragere bruscă din UE fără vreun acord, dar venitul naţional ar fi afectat din cauza unui comerţ, a unor investiţii străine, a unei productivităţi şi a unei migraţii mai scăzute.

Guvernul a promis să publice o estimare economică a impactului pe termen lung al acordului său comparativ cu lipsa unui acord sau cu rămânerea în UE. Banca naţională a Marii Britanii va da publicităţii o prognoză separată pe tema impactului imediat asupra economiei.

Dacă acordul comercial nu va putea fi convenit, iar Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală a UE, impactul se va ridica la 2,8% din PIB, asta reprezentând câte £700 anual de persoană până în 2030.

În toate scenariile, se estimează că economia britanică va fi în ascensiune. Impactul este calculat comparativ cu eventualitatea rămânerii Regatului Unit în UE, iar economia va intra într-o ascensiune modestă atunci când nesiguranţa provocată de Brexit va fi luat sfârşit.

Ad

Exit mobile version