Fidesz-ul lui Orban s-a alăturat Grupului Alianţei Conservatorilor şi Democraţilor din Consiliul Europei, aliații Fidesz sunt activi în PPE

Delegaţia Fidesz din Consiliul Europei s-a alăturat Grupului Alianţei Conservatorilor şi Democraţilor din Consiliul Europei, a transmis preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, Zsolt Németh, luni, către agenţia ungară de presă MTI, după şedinţa de luni din cadrul reuniunii de o săptămână a Adunării Parlamentare din Consiliul Europei.

În declaraţia făcută prin telefon, politicianul ungar a
subliniat că aderarea la grupul conservatorilor europeni reprezintă
un pas important către realizarea unei cooperări în cadrul dreptei
europene, în cadrul forului Consiliului Europei.

Potrivit lui Zsolt Németh, forţa dominantă a grupului constă,
printre altele, în faptul că din el fac parte, printre altele,
Partidul Conservativ din Regatul Unit, Partidul Lege şi Justiţie
(PiS) din Polonia, respectiv două dintre partidele din Italia, Liga
şi Fratelli d’Italia.

Preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la
Budapesta a mai spus că membrii Partidului Popular Creştin Democrat
(KDNP) aliaţii Fidesz în Ungaria care participă la lucrările
Adunării Parlamentare din Consiliul Europei continuă să fie activi
în cadrul Partidului Popular European (PPE). Astfel, în cele mai
mari două grupuri ale adunării, reprezentarea intereselor maghiare
se desfăşoară în cele mai bune condiţii, a adăugat Németh.

Şeful delegaţiei maghiare a relatat, de asemenea, că Adunarea
Parlamentară din Consiliul Europei l-a ales, luni, preşedinte al
comitetului politic. În legătură cu asta, Zsolt Németh a subliniat
că deţinerea funcţiei de preşedinte este importantă şi pentru că
asta va permite Ungariei să pună în aplicare cu mai mult succes
priorităţile programului de lucru al preşedinţiei de şase luni a
Consiliului Europei, care va începe la data de 21 mai.

Politicianul a relatat că în cele şase luni ale preşedinţiei
maghiare în Consiliul Europei intenţionează să se concentreze pe
consolidarea respectului faţă de tradiţiile culturale, juridice şi
istorice ale naţiunilor, pe protejarea minorităţilor naţionale
etnice, pe protejarea familiilor, pe promovarea dialogului
interreligios, pe răspunsul la provocările pe care le aduce cu sine
inteligenţa artificială, respectiv pe problemele de mediu.

“Preşedinţia maghiară creează, de asemenea, oportunitatea de a
prezenta pe plan european modul nostru gândire şi sistemul nostru
de valori”, a adăugat Zsolt Németh.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare