COMENTARIU RADIO FRANCE INTERNATIONALE DE MATEI VIȘNIEC
„O criză socială inedită” – este un titlu de pe prima pagină a cotidianul Le Monde care încearcă, prin contribuţia mai multor intelectuali şi economişti, să descifreze natura fenomenului numit „vestele galbene” şi rădăcinile sale. Mai toate publicaţiile franceze, cotidiene sau periodice, îşi propun în prezent să ofere chei explicative pentru o explozie de nemulţumire populară care a luat forme extrem de violente, atipice pentru o democraţie stabilă precum Franţa.
Analizele şi încercările de a explica fenomenul sunt numeroase dar nu convergente. De altfel chiar cotidianul Le Monde constată că ne aflăm în faţa unei revolte care îi divizează pe intelectuali.
O primă distincţie interesantă este totuşi cea făcută între marile oraşe care au profitat de globalizare şi Franţa periferică unde clasa de mijloc s-a pauperizat. Revoltaţii de azi sunt francezi care nu reuşesc să trăiască decent cu salariul minim garantat, salariu care pe hîrtie este de 1498 de euro iar în mînă de 1153 de euro. Familii întregi trebuie se se descurce uneori cu salarii cuprinse între 1600 şi 2000 de euro, ceea ce crează inevitabile frustrări şi un sentiment de abandon.
Nu întîmplător „vestele galbene” nu se recunosc în aleşii naţiunii, nici în consilierii comunali, nici în primari, nici în deputaţi, nici în membrii guvernului, nici în preşedinte. Teme revoluţionare au revenit deci, în mod natural, în sloganele şi declaraţiile „vestelor galbene”. Troţkiştii, anarhiştii şi alţi militanţi de extrema stîngă au văzut probabil în exasperarea „vestelor galbene” o nebănuită ocazie de a le dirija spre o veritabilă insurecţie. Scenariul unui asalt al Palatului Elysée nu a fost unul fictiv, de altfel unul din liderii mişcării este în prezent în colimatorul justiţiei pentru că a incitat la vandalizarea palatului prezidenţial.
Mişcarea „vestelor galbene” reprezintă însă în peisajul politic francez un caracter la fel de insolit ca şi apariţia forţelor care l-au purtat la putere pe Emmanuel Macron. În ambele cazuri avem fenomene situate înafara „sistemului”. Absolut nimeni nu credea, cînd Emmanuel Macron a creat mişcarea sa numită „En marche” că tînărul ministru al economiei de 39 de ani ar avea cea mai mică şansă de a deveni preşedinte. El a cucerit totuşi Palatul Elysée tocmai pentru că sistemul partidelor tradiţionale era uzat şi obosit. „Vestele galbene” refuză, şi ele, să fie înregimentate într-un partid politic sau sindicat, de unde dificultatea de a dialoga cu ele. Sondajele pun însă în evidenţă că mişcarea „galbenă” (cum o numeşte un analist în Journal du Dimanche) ar fi capabilă să cumuleze 12 la sută din voturi la alegerile europene din mai anul viitor, ceea ce le-ar putea transforma în a patra forţă politică a Franţei.
Revenind însă la analizele divergente evocate mai sus. Unii cercetători şi comentatori, precum filozoful belgian Chantal Mouffe, vede în vestele galbene o expresie a populismului, fie el şi de stînga. Filozoful Bernard Henri Lévy consideră însă că vestele galbene sunt o mişcare reacţionară inspirată din pujadismul apărut în 1953. Această revoltă împotriva statului, a impozitelor, a elitelor, a structurilor democratice, a claselor burgheze şi înstărite ar permite deci un fel de alianţă temporară între extremişti, între radicalii de dreapta şi cei de stînga, ba chiar între indivizi care au tendinţe fascizante şi alţii care se hrănesc cu utopia comunistă.
Fostul deputat european Daniel Cohn-Bendit are o altă viziune, el crede că „vestele galbene” sunt o expresie a unei tentaţii totalitare, că ele ar visa de fapt la un fel de dictatură a celor marginalizaţi de natură să-i extragă din „ghearele” globalizării, ale ultra-liberalismului şi poate ale Europei. Deşi tema europeană nu a fost evocată direct de purtătorii de cuvînt ai „vestelor galbene” şi nici de „baza” mişcării, există totuşi acest sentiment că ele, vestele, nu sunt prea afectuoase cu Europa.
Fenomenul „vestelor gabene” suscită analize şi dezbateri şi în străinătate. Antropologul american David Graeber declară în Le Monde că realităţile sociale şi economice de astăzi sunt mai complexe decît capacităţile analitice de care dispunem. Un instinct anti-democratic a apărut în lumea occidentală, mai spune David Graeber, iar „vestele galbene demonstrează că solul a început să se mişte sub picioarele noastre”.
