‘Fata afgană cu ochi verzi’, a cărei fotografie publicată în 1985 pe coperta National Geographic a devenit un adevărat simbol al tragediei provocate de războiul din țara sa, va fi expulzată luni în Afganistan, potrivit deciziei luate vineri de un tribunal din Pakistan, unde ea se afla în detenție pentru falsificare de documente, transmit DPA și AFP.
Sharbat Gula, supranumită „Mona Lisa a războiului din Afganistan” datorită fotografiei realizate de Steve McCurry, a fost condamnată pentru deținere de documente de identitate false și va fi expulzată luni de autoritățile pakistaneze.
Ea fusese arestată din locuința ei din orașul pakistanez Peshawar și a fost acuzată că a obținut cetățenia pakistaneză prin falsificarea unor documente, riscând până la șapte ani de închisoare.
Mamă a patru copii, analfabetă, Sharbat Gula a pledat vinovată vineri, a indicat pentru AFP avocatul său, iar tribunalul a condamnat-o la 15 zile de închisoare și o amendă de 110.000 rupii pakistaneze (950 de euro).
Un reprezentant al consulatului afgan la Peshawar a confirmat revenirea iminentă a lui Sharbat Gula în Afganistan. ”Noi am plătit deja amenda impusă doamnei Gula de tribunal și ne vom deplasa luni în Afganistan într-o manieră demnă”, a declarat Abdul Hameed Jalili, consilier pentru refugiați în cadrul consulatului afgan la Peshawar.
Steve McCurry a fotografiat-o pe Sharbat Gula în decembrie 1984, pe când fata avea 12 ani și se afla într-o tabără de refugiați la granița dintre Afganistan și Pakistan. Fotografia ei a apărut pe coperta National Geographic în luna iunie 1985 și a fost utilizată intens pentru mediatizarea situației dificile a refugiaților.
McCurry nu i-a aflat atunci numele și în ciuda călătoriilor repetate în regiune nu a reușit să o găsescă. În cele din urmă, fotograful a găsit-o 17 ani mai târziu, în anul 2002, în Peshawar.
Anul trecut, guvernul pakistanez a început o acțiune împotriva refugiaților afgani care ar fi folosit documente false pentru a obține cetățenie pakistaneză. Atunci a apărut și numele lui Sharbat Gula în anchetă.