Fiul de trei ani al cântăreţului Michael Buble, diagnosticat cu cancer

Fiul de trei ani al cântăreţului Michael Buble şi al fotomodelului Luisana Lopilato a fost diagnosticat cu cancer, a anunţat artistul pe pagina sa oficială de Facebook, după ce informaţia a fost publicată în ziarul argentinian La Nacion, relatează contactmusic.com.

„Suntem devastaţi după vestea recentă a diagnosticului fiului nostru Noah care este, în prezent, sub tratament în Statele Unite”, au declarat Michael Buble şi soţia sa.

„Am fost întotdeaua foarte deschişi, am vorbit public despre cât de importantă este familia pentru noi şi cât de mult ne iubim copiii. Luisana şi eu am făcut o pauză în carieră pentru a ne devota total însănătoşirii lui Noah, fiul nostru. În acestă perioadă dificilă, cerem să ne fie respectată intimitatea şi vă rugăm să vă rugaţi pentru noi”, adaugă Michaal Buble. „Avem o lungă călătorie în faţă, dar sperăm, cu ajutorul familiei, prietenilor şi tuturor celor care ne iubesc, să câştigăm lupta, cu voia lui Dumnezeu.”, mai spune Michael Buble.

Publicaţia La Nacion relatează că iniţial doctorii l-au diagnosticat pe Noah cu o infecţie virală contagioasă, dar apoi au descoperit că e vorba de cancer.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Articole relationate

    Categorii populare