COMENTARIU DEUTSCHE WELLE SEMNAT PETRE IANCU:
Oare de ce e nevoie ca, în ţări ca România şi Ungaria, nişte intelectuali octogenari şi nonagenari precum Mihai Şora ori Agnes Heller să-şi ridice glasul, să se angajeze politic, să protesteze, să iasă în stradă?
Pentru că, asaltată din afară şi din interior, de marea corupţie şi de extremism naţionalist, pe fondul dificultăţilor economice decurgând din efortul adaptării la globalizare, libertatea în aceste ţări a ajuns să fie în mare primejdie.
Cu atât mai dificilă e misiunea liderilor occidentali vizitând Budapesta înainte şi după călătoria efectuată în Ungaria, peste două săptămâni, de preşedintele Rusiei Vladimir Putin. Începutul l-a făcut luni, 2 februarie, şefa guvernului german, Angela Merkel. Care a lansat un apel la respectarea opoziţiei maghiare, în ciuda confortabilei majorităţi guvernamentale, precum şi la unitate inclusiv în atitudinea faţă de conflictul ruso-ucrainean.
Izolat în bună măsură, în vest, dar curtat masiv de Moscova şi de clienţii ei autocraţi din spaţiul asiatic, ca şi de populiştii europeni, premierul Ungariei o primise pe cancelară în speranţa unei reaprecieri a poziţiei sale.
Frizând, din unghiul elitelor vechilor democraţii liberale, statutul de paria, această poziţie, câtuşi de puţin de invidat, e consecinţa acuzelor tot mai stăruitoare de erodare a democraţiei maghiare prin limitarea independenţei justiţiei şi a libertăţii presei şi prin asaltul puterii asupra societăţii civile. Cu ONG-uri, care se văd expuse în Ungaria unor presiuni similare, chiar dacă nu la fel de puternice, precum cele din Rusia lui Putin şi grupuri etnice, precum romii, care se simt discriminate.
Concomitent, Budapesta are probleme economice serioase. Orban speră să le rezolve atât cu ajutorul Chinei şi Kremlinului, al gazoductului South Stream care urmează să asigure monopolul rusesc asupra livrărilor de energie în Europa şi al centralelor nucleare construite tot cu ajutorul Moscovei, cât şi cu asistenţa occidentalilor.
Ca atare, Ungaria lui Orban joacă în prezent la multe nunţi. În replică, alianţa creştin-social-democrată de la Berlin face eforturi considerabile să-şi menţină calmul şi să-şi spună păsul diplomatic, fără să-l enerveze excesiv pe liderul de la Budapesta, câtă vreme Orban nu denunţă irevocabil solidaritatea europeană în politica faţă de Rusia.
Dar tentativa Germaniei de a reintegra în turma democraţiilor liberale şi a statelor de drept europene rătăcita oaie maghiară riscă să fie sortită eşecului. Pentru că deriva Budapestei nu e izolată. Ea are loc pe fondul dizolvant al tot mai puternicelor tendinţe centrifugale încurajate de Moscova la periferia sudică a Uniunii Europene. Unde, bunăoară în Grecia, ori în Spania, se înregistrează acumularea aceloraşi tensiuni şi ispite manifestate plenar, în ultimii ani, şi în regiunea româno-maghiară a Bătrânului Continent.
Alarma o dau, nu întâmplător, gânditori de mare clasă ajunşi la vârsta senectuţii şi dotaţi, ca atare, cu o experienţă uriaşă. E vorba de Mihai Şora ori Agnes Heller. Cărturar cu rădăcini în creştinismul răsăritean şi neotomism, excelent cunoscător al democraţiei liberale de tip occidental, filosoful român şi-a abandonat anul trecut îndelungata rezervă politică şi a militat intens, în campania electorală prezidenţială, pentru victoria lui Klaus Iohannis.
Nelipsită de la frecvente manifestaţii de protest e şi profesoara Agnes Heller, care a moştenit catedra new-yorkeză a Hannei Arendt de la New School for Social Research şi face naveta între Budapesta şi lumea nouă. Supravieţuitoare a Holocaustului, devenită eleva şi asistenta lui Georg Lukacs, Heller, o gânditoare înrădăcinată iniţial în marxism a reuşit să depăşească limitele inerente materialismului dialectic şi să acceadă la o abordare etic ireproşabilă a vieţii şi libertăţii.
În ciuda originilor lor divergente, ambii filosofi sunt umanişti europeni care dispun de premisele epistemologice, intelectuale şi morale, ca şi de cunoştinţele empirice necesare să detecteze ameninţările ivite la orizont la adresa speciei umane, a libertăţii, a demnităţii fiinţei omeneşti.
Şi, nu în ultimul rând, a Bătrânului Continent. Fiindcă ele pun în pericol nu doar destinul unor ţări ca România şi Ungaria. În joc, se vede, sunt deopotrivă democraţiile zguduite rău de criză, de pildă cele din sudul continentului, dar şi soarta Europei integrate, un continent tot mai fragil, mai vulnerabil, mai expus loviturilor combinate ale diverselor fanatisme religioase şi extremisme de stânga şi de dreapta.
La Budapesta Agnes Heller şi-a sfidat beteşugurile inerente celor 85 de ani ai ei şi frigul iernii, ieşind duminică, dimpreună cu mii de protestatari, în stradă. Mulţi unguri din ţară şi din diaspora speră ca şefa executivului de la Berlin să reuşească să-l cheme la ordine pe premierul Viktor Orban.
Cele câteva ceasuri ale prezenţei cancelarului german la Budapesta le-au stârnit multora temeri, pofte şi nădejdi. Opoziţia maghiară ar fi vrut ca Europa să pună capăt, eventual per ordre de mufti, derapajului unui guvern considerat de protestatari nu doar liberticid, ci şi mafiot. Ori, măcar, să-l pună la punct clar şi fără echivoc. Ceea ce pragmatica Germanie, prin tradiţie, se fereşte să facă, preferând să-şi exprime criticile codat.
Astfel, cancelara a ţinut să includă Marea Sinagogă din capitală în scurta ei vizită în Ungaria, ştiut fiind că extremismul maghiar e, prin tradiţie, virulent antisemit. Chiar dacă Viktor Orban nu pare să fi dat vreodată semne de antisemitism, ba a cerut chiar „toleranţă zero” faţă de această formă de idiosincrazie maladivă, alta e situaţia unora dintre susţinătorii săi. Iar ura faţă de evrei însoţeşte în mod notoriu, în Europa, nu doar islamismul militant, ci şi ideologia unor largi segmente din mişcările populiste, etniciste, islamofobe şi eurosceptice de extracţie occidentală.
În aceste condiţii, doar naivii sunt în stare să creadă că Germania ar putea, pe termen scurt, să mute Ungaria lui Orban înapoi, de pe făgaşul autoritarismului, pe cel al democraţiei liberale, a cărei „moarte” o anunţase liderul executivului de la Budapesta în România, în vara anului trecut.
Bine ar fi să nu-şi facă nimeni iluzii. Dezintegrarea continentului e un pericol acut nu în ultimul rând pentru că valorile democraţiei care-i asigură coeziunea sunt peste tot în Europa supuse unui asalt concertat şi în stare de asediu. E datoria europenilor de a da curs, urgent şi consecvent, apelului unor înţelepţi precum Heller, de a pune umărul la apărarea lor.
