Scandalul fostului nr.2 al ORNISS, Laurențiu Baranga, cel cu pregătire reală de strungar, dar cu doctorate pompoase, ar trebuie să zguduie societatea pînă la nivelul unor demisii în serie la nivel înalt, inclusiv a premierului Orban, dar, încă mai mult, ar trebui să ducă la înființarea unei instituții gen ANI, care să verifice diplomele celor propuși în diverse funcții. Din păcate, pariem de pe acum că totul se va mușamaliza mai rapid decît se așteaptă cei mai mulți, între altele grație unei formule magice: ”închisoarea CIA”.
Minciunile se țin lanț: Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a transmis, azi, precizări în legătură cu Laurențiu Baranga, după ce a apărut informația că vreme de 11 ani a fost adjunct al Oficiului. Baranga, reamintim, este arestat la domiciliu, acuzat că și-a falsificat actele de studii, începînd cu cea de BAC.
ORNISS a transmis că în perioada 1 octombrie 2016 – 30 septembrie 2019 contractul individual de muncă al lui Laurențiu Baranga cu ORNISS a fost suspendat, iar începând cu data de 1 octombrie 2019, contractul individual de muncă al lui Baranga cu ORNISS a încetat. „Practic, în ultimii 4 ani calendaristici, domnul Baranga Laurențiu nu a mai avut nicio legătură cu ORNISS. În perioada în care domnul Baranga Laurențiu a activat în cadrul ORNISS nu a îndeplinit niciodată și sub nicio formă, calitatea de adjunct al conducătorului instituției”, au transmis, azi, reprezentanții ORNISS.
Ce să vezi, însă: poziția oficială a ORNISS e contrazisă vehement de CV-ul la fel de oficial și cît se poate de nesecret al lui Baranga.
Potrivit acestuia, el a deținut succesiv funcțiile de Consilier/ Adj.Sef de serviciu/ Director Adjunct și a derulat ”Activităţi şi responsabilităţi de Managementul informatiilor, elaborare si implementare de standarde nationale de securitate, elaborare de sinteze si strategii privind evolutia si dezvoltarea Sistemului National de Protectie a Informatiilor Clasificate, verificarea implementarii Standardelor si a masurilor de securitate destinate protectiei informatiilor clasificate, activitati de management al proiectelor”.
Pînă acum, conducerea ORNISS nu a fost deranjată, pare-se, de prezumtivele minciuni din CV-ul public al lui Baranga, așa că înclinăm să credem că, de fapt, funcția acestuia fusese reală iar acum încearcă doar să se distanțeze de focarul de infecție.
De ce este excepțional de grav faptul că nr.2 în ORNISS a parvenit în carieră cu diplome falsificate și de ce asta ar trebui să declanșeze un taifun politic, mult mai mult decît în alte cazuri asemănătoare, de care România este plină?
Răspunsul ni-l dă însăși legislația ORNISS, organism care, între altele, ”elaborează norme, instrucţiuni şi proceduri pentru protecţia informaţiilor naţionale clasificate şi, respectiv, a informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, denumită în continuare NATO”. Altfel spus, ORNISS este păzitor al marilor secrete ale României și ale NATO.
Respectiva legislație prevede:
”Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informaţii secrete de stat oricare din următoarele situaţii:
a) dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate; e) are sau a avut comportamente imorale sau deviaţii de comportament care pot genera riscul ca persoana să fie vulnerabilă la şantaj sau presiuni; f) a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie; i) poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea genera vulnerabilităţi exploatabile de către serviciile de informaţii ale căror interese sunt ostile României şi aliaţilor săi.”
De aici, marea întrebare: cum putea garanta siguranța informațiilor de maximă importanță ale României și ale NATO un personaj care putea fi oricînd, el însuși, șantajat cu pușcăria de către cei – în mod sigur nu puțini – care știau adevărul despre studiile sale? Cum să aplice altora criteriile sus pomenite cînd lui însuși nu i s-ar fi putut aplica?
Pentru toate astea, Laurențiu Baranga ar trebui să înfunde ani grei de pușcărie, și nu doar el, ci și alții din preajma sa, care i-au asigurat de-a lungul anilor protecția de rigoare. Nu se va întîmpla asta, însă.
Pentru că Baranga era mare și tare în ORNISS atunci cînd anchetele în mega-scandalul internațional al închisorilor CIA din estul Europei au relevat, în decembrie 2011, că închisoarea CIA în care fuseseră torturați ilegal deținuți funcționase în sediul ORNISS din București.
Ne amintim cum un reportaj comun al televiziunii publice germane ARD și al Associated Press dezvăluia că foşti agenţi CIA au recunoscut clădirea ORNISS drept centru în care s-au aflat în 2003 în Bucureşti, unul dintre aceştia descriind subsolul acestei clădiri unde se aflau celule cu prizonieri. Jurnaliștii se deplasaseră în Statele Unite, unde discutaseră cu foşti agenţi CIA care au lucrat în Bucureşti. „Le punem fotografiile în faţă: din 60 de clădiri diferite din Bucureşti, toţi cei întrebaţi au identificat sediul ORNISS. Da, aici au fost incepând cu 2003”, se arăta în anchetă.
Potrivit reportajului, unul dintre foştii agenţi CIA acceptase să ofere detalii despre vizita sa la Bucureşti. „A trecut cu maşina prin faţa clădirii centrale a ORNISS, apoi şi-a amintit că a virat după această clădire, spre poarta bine păzită, unde a fost oprit. Agentul CIA a avut voie să intre cu maşina în curtea interioară. De acolo, a intrat într-o altă clădire, controlată de americani. Îşi aminteşte că era o scară care ducea spre subsol, unde sunt celulele cu prizonieri. Din amintirile sale, în fiecare celulă erau un ceas şi o săgeată pictată pe podea”, potrivit reportajului.
Unul dintre cei care ar fi fost duşi într-una din celulele din sediul ORNISS este Abdelrahim Al-Nashiri, celebrul terorist al-Qaeda care aruncase în aer distrugătorul american USSS Cole. „A fost dezbrăcat total şi legat la ochi, l-au ameninţat cu o maşină de găurit şi i-au ţinut o armă la cap. A fost ţinut într-o astfel de poziţie până când braţele aproape că i-au cedat (…). L-au ameninţat că-i vor viola mama. Toate aceste metode sunt descrise în documente oficiale ale guvernului american”, relata reporterilor soția acestuia. Toate acestea se întîmplaseră, conform rapoartelor internaționale, în sediul unde avea să lucreze ulterior fostul strungar.
Baranga era mare sculă în ORNISS și cînd, februarie 2013, un raport intitulat „Globalizing Torture” dat publicităţii de Open Society Justice Initiative scotea la lumină că alți șase suspecţi de terorism ar fi fost deţinuţi în închisoarea secretă a CIA din România. Ne amintim că mari cancelarii – și Merkel fusese acuzată că a știut și a tăcut – au făcut totul pentru a mușamaliza marele scandal al închisorilor CIA, dar chiar și așa, în mai 2018 CEDO a condamnat România și Lituania pentru tolerarea închisorilor CIA. Condamnarea României și Lituaniei de către judecătorii de la Strasbourg se bazează pe faptul că cele două țări ”au comis mai multe încălcări ale drepturilor omului făcându-se complice la programul închisorilor secrete ale CIA”, relata Deutsche Welle. ”Printre acestea se numără interdicția torturii, dreptul la libertate, intimitate și siguranță și dreptul la recurs. Autoritățile celor două țări ar fi știut de existența închisorilor, cooperând cu serviciile secrete externe americane”.
Ca unul care a condus ca nr.2 ORNISS în perioada de apogeu a scandalului închisorilor CIA, Laurențiu Baranga, apropiat inclusiv al fostului director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, știe în mod cert suficiente secrete ca să fie un personaj intangibil.