spot_img
duminică, 8 februarie, 2026
4.4 C
București

Fake news cu francezii de la Cincu

Ambasada Franţei la Bucureşti transmite că niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată.

Reprezentanţii misiunii diplomatice de la Bucureşti amintesc, într-un comunicat, că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid. Anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie, iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfăşurat batalionul „Spearhead” al Forţei de Reacţie Rapidă a NATO, în cadrul misiunii AIGLE.

Format din 500 de militari, batalionul a fost iniţial dislocat la baza „Mihail Kogălniceanu”, situată la Constanţa, la aproximativ 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Totuşi, în scurt timp, baza de la Cincu s-a impus ca soluţia care oferea cele mai multe garanţii pentru menţinerea unei prezenţe militare NATO pe termen lung.

Pe 2 mai, detaşamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 şi 1.000 de militari până la finalul anului.

Construcţia noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare. Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni.

Franţa a asumat responsabilităţile privind camparea, alimentaţia militarilor şi alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziţie toate elementele solicitate de partea franceză, arată reprezentanţii Ambasadei Franţei

Hot this week

Topics

Mai mult

    China, principalul partener economic al Germaniei

    Potrivit declarațiilor făcute vineri de Biroul Federal de Statistică...

    Alegerile din țara aflată la 13.000 km vor afecta România

    Azi pe planeta Pamant se intampla un eveniment foarte...

    Cum distrug ucrainienii liceele românești. De la București reacții firave

    Comunitatea românească din Ucraina își exprimă îngrijorarea față de...

    Cum statul român omoară industria și crește prețurile

    Nivelul taxării aplicate energiei și carburanților reduce competitivitatea industriei...

    „Dezinformarea” și controlul total

    Oficialii din țările cu cele mai scăzute rate de...

    Șeful CJ Caras Severin: 12 milioane de euro in Spitalul Județean Reșița

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că sistemul...

    Omul cheie al americanilor in Europa vorbește bulgărește

    Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Andy Baker,...

    Articole relationate

    Categorii populare