Rușii susțin că femei mercenar din Polonia luptă în armata ucrainiană

În rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU) există mulți mercenari străini, inclusiv femei mercenar din Polonia, a declarat pentru agenția RIA Novosti un militar rus, aflat în regiunea Harkov.

Potrivit militarului, femeile mercenare poloneze au luat parte la ofensiva AFU într-una din direcțiile de luptă.

„Erau o mulțime de mercenari acolo. Printre aceștia se aflau chiar și femei poloneze. Oamenii noștri le-au văzut acolo, au strâns chiar cadavre după aceea”, a declarat interlocutorul agenției.

El a criticat, de asemenea, decizia comandamentului ucrainean de a trimite femei la atac.

La 6 noiembrie, Ministerul rus al Apărării a anunțat că până la 100 de luptători ai „formațiunilor naționaliste”, precum și mercenari străini, au fost uciși în apropierea satului Krasnîi Liman (regiunea Donețk). Potrivit aceluiași minister, printre mercenarii străini s-au numărat 40 de persoane din SUA, Marea Britanie și Polonia. Forțele aeriene au distrus, de asemenea, 10 vehicule blindate aparținând armatei ucrainene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare