Home Analize Exporturile Moldovei către UE s-au redus, dar au crescut cele în CSI

Exporturile Moldovei către UE s-au redus, dar au crescut cele în CSI

0

Pe primele șapte luni ale anului, exporturile de mărfuri din Republica Moldova au însumat peste 2,3 miliarde de dolari, cu aproape 11% mai puțin față de aceeași perioada din 2022. S-au redus, în special, livrările către UE – cu 8%, în timp ce exportul în CSI, dimpotrivă, a crescut cu peste 13%, a anunțat Biroul Național de Statistică de la Chișinău, relatează RIA Novosti.

„În intervalul ianuarie-iulie 2023, exportul de mărfuri a totalizat 2.346,5 miliarde dolari, în scădere cu 10,8% față de perioada similară a anului trecut”, a precizat instituția într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Potrivit Biroului de statistică, inclusiv exporturile către țări din Uniunea Europeană s-au cifrat, în primele șapte luni, la peste 1,4 miliarde de dolari (cu 8% mai puțin decât în perioada de referință din 2022), reprezentând 62,3% din volumul total al exporturilor.

„În perioada ianuarie-iulie 2023, în țările CSI au fost exportate mărfuri în valoare de 585,3 milioane de dolari (mai mult cu 68,1 milioane de dolari sau cu 13,2% comparativ cu același interval din 2022), ceea ce înseamnă 24,9% din totalul exporturilor”, a precizat instituția menționată mai sus.

Potrivit aceleiași surse, creșterea exporturilor destinate țărilor CSI a fost asigurată în principal de Ucraina (mai mult cu 66,9 milioane de dolari sau cu 20,3%, comparativ cu ianuarie-iulie 2022).

Ad

Exit mobile version