EXPLOZIV/ SRI a PIERDUT un participant la atrocitățile din Siria, ajuns ilegal în România

Un irakian care a luptat în Siria împotriva ISIS, în forțele kurde, participant la atrocități în război, a ajuns ilegal în România, a cerut azil, după care a dispărut, deși avea telefonul urmărit. Autoritățile române au refuzat să comenteze situația, scrie euroactiv.ro.

Acesta se afla sub supravegherea SRI.

2Artin are 27 de ani, este cetățean irakian și a fost găsit de polițiștii români la începutul lunii februarie a acestui an lângă București, în Chiajna. Făcea parte dintr-un grup de opt migranți ce doreau să ajungă ilegal în vestul Europei.

În telefonul lui Artin polițiștii au găsit zeci de fotografii cu el înarmat, lângă vehicule militare și împreună cu alți camarazi sau alături de copii cu arme în mâini, semn că Artin a fost combatant activ în conflictul din Siria.

3MORTSpecialiștii militari consultați de Euractiv.ro au apreciat că uniforma purtată de irakian în fotografii aparține trupelor din Kurdistanul irakian, Peshmerga (tradus „cei care înfruntă moartea”, nr.), o facțiune militară sprijinită de statele occidentale care luptă împotriva ISIS. În plus, pe brațul stâng al bărbatului apare, în mai multe fotografii, o siglă pe care specialiștii consultați au putut citi „forțele speciale”.

Într-o altă fotografie, pe uniforma altui militar apare numele orașului Khanaqin, populat în majoritate de kurzi.

4„Omul a recunoscut că a fost combatant în Siria. Am descoperit și fotografiile din telefonul mobil. Cu toate astea, a depus cerere de azil, la fel ca și ceilalți”, au afirmat sursele din cadrul autorităților judiciare române.

Fotografiile descoperite în telefonul lui Artin îl au, în majoritatea cazurilor, în prim-plan chiar pe acesta. Trei imagini arată însă cadavrele a doi bărbati ce par să fi fost uciși de grupa de militari din care Artin făcea parte, după ce, în prealabil, par să fi fost torturați.

5După audieri, Artin a stat în centrul pentru refugiați doar până a două zi, susțin sursele judiciare citate. ”A plecat și nu s-a mai întors niciodată în centru”, au afirmat sursele EurActiv.ro.

Autoritățile române apucaseră să-i pună, însă, telefonul sub supraveghere, pentru că era, totuși, un fost combatant venit în România dintr-o zonă de conflict.

6„După ce a plecat din centrul pentru refugiați, a fost localizat telefonul utilizat de el, însă abia o săptămână mai târziu. Telefonul era în Irak. Cel mai probabil, și el se află acum tot în Irak, însă nu există nicio certitudine în acest sens”, au spus sursele citate.

7Nu este clar cum a părăsit România irakianul ce a luptat în Siria.

Într-un document al înaltului Comisariat ONU pentru refugiați (UNHCR) se precizează că, în principiu, foștii combatanți care au luat parte activ într-un conflict armat intern sau internațional nu au dreptul de a primi azil, cu excepția unor situații speciale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare