Conform unor surse judiciare citate de siteul romaniacurata.ro, celebrele fotografii de la Paris cu Elena Udrea, Alina Bica și Ana Maria Topoliceanu ar fi fost realizate de cei de la Cancan, în prezent cercetați de DNA.
Fotografiile și alte informații ar fi fost comandate de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, patronul Energy Holding și partenerul de afaceri al creierului afacerii Cancan, Radu Budeanu.
Budeanu şi Buzăianu şi-ar fi pus paparazzi să le fileze pe cele două prietene la shopping ca să le aibă la mână. Buzăianu ar fi fost interesat de închiderea dosarului său de la DIICOT, aflat în lucru la procurorul Adriana Cristescu. De aceea ar fi spionat-o pe Bica, afirmă romaniacurata.ro.
Fosta şefa a DIICOT ar fi încercat să o înlăture din dosar pe procuroarea Cristescu. Potrivit unor surse din cadrul DIICOT, Bica i-a făcut Adrianei Cristescu sesizare la Inspecţia Judiciară pe motiv că tergiversează cazul lui Buzăianu (în loc să îl claseze).
„Cel mai important contract bilateral dintre S.C. Hidroelectrica S.A. şi Energy Holding S.R.L. a fost încheiat la data de 14.01.2004 fără respectarea reglementărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi la preţuri ineficiente din punct de vedere economic de la momentul încheierii contractului până în prezent, valoarea contractuală pe perioada de 10 ani a energiei electrice tranzacţionabile depăşind 1% din Produsul intern brut al României în anul semnării contractului” – a acuzat procuroarea DIICOT Adriana Cristescu de la Serviciul de combatere a macro-criminalităţii economico-financiare în rechizitoriul din 2012 de trimitere în judecată a directorilor Hidroelectrica care au semnat contractul cu Buzăianu.
Directorii sunt acum în puşcărie fiind condamnaţi, însă partea de dosar cu Buzăianu nu a plecat niciodată către instanţă. Cazul se află acum la DNA.