spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriEXPLOZIV/ Consilierul Procurorului General: În numele binelui poporului ne planifică libertatea personală

EXPLOZIV/ Consilierul Procurorului General: În numele binelui poporului ne planifică libertatea personală

-

Profesorul Ovidiu Predescu, vicepresedinte al Uniunii Juristilor din Romania si consilier al Procurorului General al Romaniei Augustin Lazar,  trage un semnal de cu privire la derapajele care se produc in Drept, in politica, in economie si in alte ramuri ale Statului pentru favorizarea unor “grupuri restranse aflate temporar si conjunctural la putere”, aratand ca aceste practici reprezinta un pericol pentru “orice constructie democratica”, mai ales pentru o tara fragila cum este Romania. Avertismentul consilierului Procurorului General al Romaniei a fost facut in cadrul “Zilei Justitiei”, eveniment organizat de Uniunea Juristilor din Romania in parteneriat cu Universul Juridic si desfasurat la Hotelul Ramada Majestic din Capitala, scrie Lumea Justiției.

- Reclama -

El a vorbit despre dorinta de a nu mai trai intr-o societate unde “in numele binelui poporului” sa apara “planificatori care ar dori sa ne planifice chiar si libertatea personala”.

- Advertisement -

Prezentam in continuare un scurt fragment din discursul sustinut de Ovidiu Predescu la Ziua Justitiei organizata de Uniunea Juristilor din Romania, cu mentiunea ca inregul discurs poate fi citit pe Universul Juridic: 

Romania zilelor noastre are nevoie mai mult ca oricand de o legislatie clara, concisa, predictibila care sa faciliteze integrarea cat mai rapida a tarii noastre in U.E., pentru a deveni intr-adevar un stat membru care sa aiba un cuvant de spus, si sa promoveze statul de drept ca stat al dezvoltarii, al respectarii drepturilor omului si al securitatii sociale, ceea ce implica niveluri mai inalte de coeziune sociala, bunastare si crestere economica, precum si un nivel mai scazut de inegalitate.

Evident noile coduri si procedurile respective aflate la doar cativa ani de la intrarea lor in vigoare si-au primit deja botezul in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea lor in practicaIn acest rastimp Curtea Constitutionala a stabilit prin deciziile sale ca multe dintre articolele cuprinse in aceste coduri, mai ales cele penale, sunt neconstitutionale, ceea ce impune punerea acestora in concordanta cu cele decise de instanta de contencios constitutional. Deopotriva, deficientele rezultate din aplicarea acestora implica o mai ampla revizuire prin operarea si a altor modificari si completari ale codurilor mai apropiate de cerintele si valorile societatii. Prin urmare, de la aceasta realitate am plecat atunci cand impreuna cu colegii mei din conducerea U.J.R. v-am propus spre dezbatere tema de astazi.

Mai mult, de o importanta la fel de mare este si modificarea si completarea legilor justitiei, care ar trebui sa urmareasca intarirea pozitiei si locului pe care justitia, ca serviciu public, si corpul magistratilor trebuie sa le ocupe in cadrul statului de drept. Este binecunoscut faptul ca democratia reala nu poate exista in afara statului de drept care, la randul sau, nu ar putea fi conceput fara pilonul sau de baza – justitia. Consider ca U.E. isi va putea asigura viitorul doar daca va fi alcatuita din state membre cu institutii functionale si consolidate si cu nivele de dezvoltare cat mai apropiate, cu un ridicat respect pentru drepturile omului.

Orice derapaj de la constantele, principiile fundamentale ale dreptului, ale politicii, ale economiei etc. in favoarea unor grupuri restranse aflate temporar si conjunctural la putere ar constitui un pericol pentru orice constructie democratica, ca sa nu mai vorbim despre una inca fragila cum este cea din Romania. Altfel, un nou drum catre o alta forma de servitute, mult mai sofisticata si mai perfida de aceasta data – ca sa parafrazez titlul cartii Drumul catre servitute, aparuta in anul 1944, a lui Friedrich Hayek, laureat al premiului Nobel pentru stiinte economice in 1974 – ne-ar putea ameninta fiinta nationala. Personal nu as vrea sa mai traiesc intr-o societate unde in numele mai binelui poporului intelesul unor termeni morali si politici de uz curent ca libertate, lege, drept, egal s.a. – cum ar spune mai inainte amintitul Hayek – sa fie schimbat in contrariul sau de catre unii pretinsi planificatori de ocazie care ar dori sa ne planifice chiar si libertatea personala.”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img