Home highlight Explicații penibile ale Președinției după gafa lui Iohannis la Berlin

Explicații penibile ale Președinției după gafa lui Iohannis la Berlin

0

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Puşcalău Dobrovolschi, a declarat, duminică, referitor la propunerea făcută Angelei Merkel privind înfiinţarea unei agenţii pentru combaterea terorismului, că şeful statului a subliniat necesitatea unei singure instituţii în domeniu.

CITIȚI ȘI:Cum s-a făcut de râs Iohannis la întâlnirea cu Merkel

„Vreau să vă asigur că în spatele fiecări afirmaţii, decizii a preşedintelui României se află analize foarte clare, informaţii foarte exacte, niciodată nu pot fi făcute de la acest nivel informaţii care nu au o susţinere foarte clară. Preşedintele României nu a spus faptul că nu există nici un fel de instituţie, de organism care să se ocupe la nivel european cu ceea ce înseamnă combaterea terorismului. Sublinia tocmai faptul că există o serie de astfel de organisme şi necesitatea tocmai pentru o eficienţă mai mare în acest domeniu ar fi de crearea unui organism care să pună cap la cap baze de date, poate instrumente de lucru în aşa fel încât rezultatele să fie unele mai eficiente”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, solicitată să explice declaraţia şefului de stat pe tema propunerii făcute Angelei Merkel privind înfiinţarea unei agenţii pentru combaterea terorismului.

Mădălina Dobrovolschi a susţinut că declaraţia preşedintelui Iohannis nu a fost „ascultată bine”.

„Aşadar din acest punct de vedere cred că a fost doar o confuzie a celui care nu a ascultat foarte bine această declaraţie, oricum pentru cei care vor să se informeze suplimentar eu am pregătit împreună cu specialiştii care se ocupă, avem specialişti aici în Administraţia Prezidenţială cu astfel de subiecte şi am pregătit o listă cu astfel de instituţii, organisme care se ocupă la nivel european cu problema combaterii terorismului”, a spus ea.

Ad

Exit mobile version