Exodul din spitalele poloneze şi 100.000 de „euro-orfani”: Povestea Malgorzatei Greber

Pe Internet există forumuri întregi în care copiii polonezilor plecaţi la muncă în străinătate caută sprijin şi vorbesc despre problemele lor. „Bună, tati. Am deja 16 ani. A trecut un an întreg de când ai plecat. În fiecare zi, vreau să-ţi simt mirosul pe cămaşa care a rămas aici pentru că nu ţi-a mai încăput în gemantan”, scrie o fetiţă pe nume Maria, citând dintr-o scrisoare trimisă tatălui care munceşte în Anglia. „Mama mea a plecat în străinătate când aveam 13 ani. Urma să rămână în Germania doar pentru câteva luni, pentru că aici în Polonia câştiga foarte prost. Nu putea să-şi mai cumpere haine. A rămas până astăzi în Germania, ceea ce mă întristează”, scrie Tomek, în vârstă de 18 ani.

Când a luat decizia de a pleca, Malgorzata Greber a vrut să facă tot posibilul pentru ca fiica ei să nu trăiască traume de acest fel. Ea a avut curajul să o ia în Anglia pe micuţa Martyna, pe atunci în vârstă de opt ani. În Polonia câştigase 600 de euro pe lună ca asistentă medicală, în Anglia salariul era aproape de patru ori mai mare. Malgorzata Greber s-a simţit însă foarte singură în străinătate, iar situaţia financiară nu era atât de bună cum şi-ar fi dorit-o: „Agenţiile te atrag cu sume mari, dar cine pleacă trebuie să calculeze înainte foarte exact cât de ridicate vor fi costurile vieţii de zi cu zi în ţara respectivă. În general, se descurcă bine doar cuplurile care pleacă împreună.”

După doi ani şi jumătate, Malgorzata Greber s-a întors în Polonia cu fiica ei, pentru a lucra acolo mai departe ca asistentă medicală – dar n-a rămas în acest domeniu decât timp de şase luni. „Pentru mine contează cel mai mult copilul, dar am avut mereu ture de câte 12 sau chiar 24 de ore, a fost prea greu, iar cu salariul nu mă prea descurcam.” Între timp, ea a găsit un job mai bine plătit la facultatea de medicină din Lodz, pentru trei ani. După această perioadă intenţionează să se întoarcă la munca de soră medicală, dar se întreabă dacă va reuşi vreodată să trăiască decent în Polonia din această meserie.

Malgorzata Greber şi fiica ei Martyna

Povestea Malgorzatei Greber e o excepţie, majoritatea asistentelor medicale poloneze care lucrează în străinătate nu se mai întorc. Iar cele care revin totuşi în Polonia preferă să nu mai lucreze în sistemul medical de stat.

După 15 ani în acest sistem, Teresa a început să facă naveta între Germania şi Polonia, pentru a câştiga mai bine, când copiii ei au ajuns la vârsta adolescenţei. Căsnicia ei a eşuat, pentru că soţul, care lucra în Anglia, şi-a găsit acolo o parteneră nouă. Când Teresa lucra în Germania, cei doi copii rămâneau la bunica lor, căreia i-a fost foarte greu să se ocupe de doi adolescenţi. În final, asistenta medicală a luat hotărârea să se întoarcă acasă, la acelaşi spital unde lucrase înainte. A fost şocată de ceea ce a găsit acolo, foarte multe colege au plecat între timp în Anglia, Germania sau Norvegia. „Unele secţii erau goale, altele atât de pline că pacienţii rămâneau în gang, cu paturi cu tot. Aveam atât de multe de făcut că trebuia mereu să hotărăsc dacă să le dau de mâncare pacienţilor sau să-i ajut să meargă la toaletă. Şi în ce ordine să-i ajut? A fost o situaţie umilitoare, şi pentru mine şi pentru pacienţi”, spune Teresa.

Astăzi, Teresa lucrează din nou în Germania, unde îngrijeşte un bătrân în apropierea oraşului Kiel şi primeşte 1460 de euro pe lună. După câte două luni de muncă petrece două luni acasă în Polonia, pentru a se reface. „În contractul meu scrie că lucrez 40 de ore pe săptămână, dar de fapt trebuie să fiu pregătită să intervin la orice oră. După două luni sunt epuizată.” Condiţiile de muncă sunt dificile, spune Teresa, „dar dacă nu le-aş fi acceptat, nu aş fi primit jobul. Sunt destule alte femei din România sau Ucraina care ar accepta orice fel de condiţii de lucru.”

După aderarea Poloniei la Uniunea Europeană (în 2004), cel puţin 20.000 de asistente medicale au plecat în străinătate. În prezent nu mai există în total decât 280.000 de asistente medicale în Polonia, dintre care doar 42.000 au sub 40 de ani. Vârsta medie e de 51 de ani. Sistemul medical suferă din cauza unor lipsuri financiare cronice. În 2015, la 1000 de locuitori existau în medie 5,2 asistente medicale şi 2,3 medici în Polonia, comparativ cu 13 asistente şi 4,1 medici în Germania.

Nu-i de mirare că mulţi angajaţi din domeniul sănătăţii vor să părăsească Polonia, dar urmările sunt grave. La trei ani după aderarea Poloniei la UE, în 2007, 1.300 de copii ai căror părinţi lucrau în străinătate au fost mutaţi în centre de plasament sau alte familii. În prezent, se vorbeşte despre 100.000 de „euro-orfani” în Polonia şi tot mai des şi despre aşa-numiţii „euro-bătrâni”, ai căror copii adulţi lucrează în străinătate.

Şi Teresa simte că viaţa ei personală a avut de suferit din cauza navetei dintre Polonia şi Germania. Tocmai când copiii ei au trecut prin etapa dificilă a adolescenţei, ea nu era acasă aproape niciodată. Acea perioadă nu mai poate fi recuperată. Din cercul de prieteni pe care îl avea odinioară nu a mai rămas aproape nimic. „Viaţa pare să treacă pe lângă mine”, spune femeia de 55 de ani care îşi sprijină părinţii bătrâni şi vrea să le finanţeze studiile celor doi copii. Pentru a se descurca, Teresa e nevoită să facă în continuare naveta între Polonia şi Germania – simte că nu are de ales în situaţia actuală.