Iti spun, ca sa ramana scris, asa cum va place voua, ca daca nu termini vin pana in Bucuresti si cu riscul unei amenzi penale ti-o iei in direct in fata la B1 sa te vada toata tara ce barbat esti tu umflatule, este mesajul transmis pe facebook de George Tudor Coldea, prezentat în presă în ultimii 10 ani drept vărul fostului șef operativ al SRI generalul Florian Coldea, jurnalistului Andrei Bădin, colaborator al FLUX 24.
Reacția lui George Tudor Coldea, care locuiește în Cluj, a intervenit după ce Andrei Bădin a amintit în treacăt într-o emisiune la B1 despre contractele privilegiate pe sume imense pe care acesta le-a avut în industria farmaceutică.
Suflet murdar ce esti, a mai continuat George Tudor Coldea către Andrei Bădin.
Lichidatorul judiciar al fostei firme la care George Tudor Coldea a deținut acțiuni susține, în fața unei instanțe de judecată, că nu reușește să intre în posesia documentelor contabile ale societății și nici a inventarului bunurilor deținute de aceasta, întrucât reprezentantul offshore-ului din Seychelles a dispărut fără urmă.
In Medicare Technics SRL îl găsim la data de 5 martie 2008, ca reprezentant, în calitate de director general, pe Coldea George Tudor, din Cluj Napoca. Presa a scris că George Coldea este verișorul primar al adjunctului directorului SRI, generalul Florian Coldea și că cel din urmă ar fi cerut președintelui CJ Satu Mare ca spitalele din județ să dea contracte firmei condusă de vărul său, Medicare Technics SRL, afirma într-o declarație pentru FLUX 24 fostul ofițer SRI, Adrian Radu.
Medicare a avut legături și cu alt offshore, S.C. MEDITERRANEAN RADIOGICAL SUPPLINES LIMITED cu sediul social în Malta, MT MSD08 Pieta, Sqaq Nra2, Triq ix-Xatt 48, de la care a preluat o părticică din firma Eurorad 2008 SRL.
George Coldea a fost și directorul firmei AUTOTRANSILVANIA —S.R.L., pe când asociat era Călin Stoia, milionarul clujean arestat în lotul Apostu, urmare a scandalului de corupție care a zguduit Clujul în urmă cu câțiva ani. Merită subliniat că și în cazul firmei Medicare Technics SRL, în ciuda numărului mare de contracte cu statul și a unei cifre de afaceri cumulată de 203 milioane lei pentru intervalul 2005-2013, profitul cumulat în toți acești ani, a fost de doar 5,4 milioane lei. Asta înseamnă o rată de profit de 2,66%. Radu someaza DNA-ul sa raspunda public la implicarea verisorului super instelatului in coruptia din sistemul sanitar.
Zilele trecute, un articol cu noi dezvăluiri a apărut în Gazeta de Cluj:
La începutul acestei luni, în presa centrală a apărut un articol care prezenta faptul că la Mioveni, judeţul Argeş, se construieşte cel mai modern spital din ultimii 25 de ani, investiţia ridicându-se la aproximativ 70 de milioane de euro. Însă, în cuprinsul articolului nu se sufla nici o vorbă despre firmele care edifică acest proiect şi care ”mustesc” de legături cu serviciile secrete. Este vorba despre asocierea italo-română Guerrato S.P.A., SC MEDICARE TECHNICS SA, ITAL TBS TELEMATIC & NBIOMEDICAL SERVICES S.P.A. (TBS GROUP S.P.A), SC EDITRONIC INTERNAŢIONAL SRL, SC EYECON MEDICAL SRL.
În 2015 administraţia locală din Mioveni a semnat contractul pentru construcţia unui spital cu consorţiul format din firmele Guerrato S.P.A., SC MEDICARE TECHNICS SA, ITAL TBS TELEMATIC & NBIOMEDICAL SERVICES S.P.A. (TBS GROUP S.P.A), SC EDITRONIC INTERNAŢIONAL SRL, SC EYECON MEDICAL SRL.
Valoarea lucrărilor se ridică la 68 de milioane de euro. La licitaţia de atunci s-au înscris două oferte, în Primăria Mioveni a declarat admisibilă o singură ofertă, cea a firmei Medicare Technics, care a câştigat contractul fiind reprezentata unui consorţiu format din mai multe societăţi din Italia şi România.
Firma Guerrato Spa este reprezentată în România de Gaetano Tedeschi, care a fost director la firmele Italstrade SpA şi Astaldi SpA, două societăţi italiene care sunt abonate la contractele de infrastructură plătite din bani publici. De asemenea, Tedeschi a fost comisar în cadrul Ministerului de Interne din Italia, director general al RFI, reţeaua feroviară italiană şi ENEA, Agenţia Naţională pentru Tehnologii Noi, Energie şi Mediu, el fiind un personaj cu ”grade”.
În firma EDITRONIC INTERNAŢIONAL acţionar şi administrator este MIHUŢOIU CRISTIAN care activează de ani buni pe piaţa medicală. În 14 aprilie 2011, el a devenit proprietarul a peste 6000 de acţiuni la firma Medsim Limited, un off-shore înregistrat în Seychelles.
În SC Editronic International SRL mai este asociat şi Valentin Sisoe (acţionar minoritar), care şi el activează în industria medicală de la începutul anilor ’90, iar firmele sale sunt specializate în comerţul cu aparatură medicală.
Off-shore-ul cipriot a fost înfiinţat de Mossack Fonseca, o firmă de avocatură implicată în scandalul internaţional Panama Papers în care diferite state, societăţi comerciale şi oameni de afaceri spălau bani prin intermediul off-shore-urilor fondate de Mossack Fonseca.
Vărul Georgel
Firma Medicare Technics nu mai are nevoie de prezentări, contractele acestei societăţi ţinând paginile multor ziare. În cadrul acestei afaceri a lucrat clujeanul George Coldea, vărul fostului adjunct SRI, Florian Coldea.
Gazeta de Cluj a prezentat aspecte legate de implicarea vărului lui Coldea în afacerile medicale din România din primăvara anului trecut, iar în urma dezvăluirilor senatorul Valer Marian a făcut o interpelare care aşteaptă şi acum răspuns pentru că reprezentanţii Ministerelor Justiţiei şi Sănătăţii şi-au pasat răspunsurile de la unii la alţii, punând batista pe ţambal.
În afacerile lui George Coldea este implicată şi Lorina Sereş, soţia fostului ministru al Economiei, Codruţ Sereş, care a fost condamnat pentru acte de corupţie în dosarul Hidroelectrica. Firmele respective au încheiat sute de contracte cu instituţiile medicale bugetate din România.
George Coldea a avut legături cu două societăţi care activează în domeniul medical: Medicare Technics şi Eurorad Invest, companie aflată în insolvenţă. Eurorad este administrată de cetăţeanul german DAUS HANS JURGEN, compania fiind deţinută de de două firme, una din Malta, cealaltă din Ungaria (MEDITERRANEAN RADIOLOGICAL SUPPLIES LTD, acţionar majoritar, şi EURORAD 2002 KFT).
Firma Medicare Technics îi are ca asociaţi sunt NECULAI MAZILU, GABRIEL CORNELIU ALBU, FANICA NICULESCU SANDRU, off-shore-ul COMPENIA ASSOCIATES LTD, BT LEASING TRANSILVANIA IFN SA şi firma românească DOMINION INVESTMENTS.
George Coldea mai este acţionar minoritar în cadrul firmei MEDICAL GAZPLUS SRL din Bucureşti alături de compania Ginza Invest. Societatea din urmă este administrată de SERES LORINA IOANA, soţia lui Codruţ Sereş. Firma Ginza a devenit acţionar majoritar după ce Coldea, care în 2014 deţinea 90% din firmă, a vândut un pachet de acţiuni lui soţiei lui Sereş.
Noroc cu SRI-ul
Începând din 2007 până anul trecut, Medicare Technics SA a primit aproape 5.000 de contracte cu statul, din care mai bine de 4.000 prin încredinţare directă. De pe urma lor firma a câştigat aproximativ 85 de milioane de euro.
Madicare a încheiat contracte şi cu SRI-ul, în situaţia în care firma era reprezentată de George Coldea, iar adjunctul SRI-ului era Florian Coldea. În 2014 SRI a atribuit cel mai mare contract acestei firme. Este vorba de UM 0521, prin Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, care a cumpărat consumabile medicale în valoare de 223.865,83 de euro. Aceeaşi unitate a SRI achiziţiona în decembrie 2010 servicii de reparare şi întreţinere a echipamentului medical şi chirurgical de 135.284,88 euro, consumabile medicale de 107.093,09 euro în iulie 2012, săculeţe sau plicuri din hârtie pentru sterilizare în valoare de 88.818,2 euro în august 2010, iar lista poate continua. Tot din cadrul SRI au mai cumpărat echipamente şi servicii de la Medicare Technics SA UM 0929 şi UM 0510 (Policlinica SRI).
George Coldea a intrat în legătură cu această firmă în anul 2008 prin intermediul firmei în insolvenţă acum, Eurorad Invest.
George Coldea mai deţine, împreună cu soţia lui, Simina, firma Isis consulting din Cluj Napoca. În ultimii doi ani firma a mers destul de rău din punct de vedere financiar pentru că a înregistrat pierderi. În 2014 societatea a declarat o cifră de afaceri de zero lei.
Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obţină un punct de vedere din partea lui George Coldea, însă el nu a răspuns apelurilor telefonice.
Afaceri ca între rude de generali
În SC EYECON MEDICAL SRL administrator şi acţionar majoritar este CÂRSTOCEA IOAN RAZVAN, fiul generalului Benone Cârstocea (decedat în 2011 – n.r.), fost şef al Societăţii Române de Oftalmologie. Generalul Cârstocea a condus şi clinica de oftalmologie a Spitalului Militar Central, dar a înfiinţat şi clinica privată Laser Optics. La această clinică privată lucrează şi locotenent colonelul Ovidiu Muşat, oftalmolog la Spitalul Militar. Muşat a semnat mai multe lucrări ştiinţifice împreună cu Uliana Ochinciuc. Aceasta din urmă a fost soţia lui Dan Condrea, patronul firmei Hexi Pharma, companie implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi. Dan Condrea a murit într-un accident de circulaţie în timp ce presa dezvăluia afacerile penale şi conexiunile cu serviciile secrete ale acestuia. Ioan Răzvan Cârstocea şi-a extins afacerile şi în Republica Moldova, unde a livrat ambulanţe pentru Serviciul de Asistenţă Medicală de Urgenţă de la Chişinău.
70 de milioane de euro pentru un spital cu aproape 300 de paturi
Potrivit conducerii Primăriei, spitalul va fi dotat cu 295 de paturi şi va avea aparatură medicală performantă: COMPUTER TOMOGRAF, echipament de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN), ANGIOGRAF, ECHIPAMENT RADIOLOGIE (RX).
- Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 67 milioane de euro (la cheie).
- Surse de finanţare: Bugetul Local al oraşului Mioveni, credit bancar.
- Durata de executare a lucrării: 36 de luni de la data semnării contractului