Home Analize EXCLUSIV/ Unde se ascunde PERSONAJUL CHEIE din afacerea Microsoft menționat și în...

EXCLUSIV/ Unde se ascunde PERSONAJUL CHEIE din afacerea Microsoft menționat și în denunțul fostului ministru Gabriel Sandu

0

În data de 23.12.2008 am fost instalat ca ministru MCSI de către domnul vice prim-ministru Dan Nica, cu recomandarea să lucrez cu „omul care știe totul în acel minister” pentru că el l-a înființat, secretarul general al ministrului, domnul Cezar Armeanu, scrie în denunțul său fostul ministru al comunicațiilor, Gabriel Sandu.

Primele informații pe care le-am primit în minister au fost că acel minister este controlat de SRI și este condus de dl. Dan Nica prin intermediul dlui. Cezar Armeanu, acesta din urmă fiind pe statul de plată atât al lui Microsoft – FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), cărora le reprezintă interesele, cât, mai ales, ale avocatului Doru Boștină, care îi reprezintă pe toți, respectiv Microsoft, FSC, Unicredit și MCSI, mai spune Sandu.

În aceste condiții, imediat după preluare am dispus, la sugestia Secretariatului General al MCSI, domnul Cezar Armeanu, o ședință de lucru în care mi s-a adus la cunoștință o singură problemă și anume situația licențelor Microsoft cumpărate de dânsul în numele Guvernului României.Problema principală ridicată de domnul Cezar Armeanu era inexistența sumelor aferente plăților necesare achitării licențelor nelivrate de Microsoft în perioada 2006 – 2008, dar care trebuiau plătite de MCSI în anul 2009. Este motivul pentru care a fost identificată o soluție de plată, optându-se pentru achitarea contravalorii unui număr antecalculat de ore de consultanță și de mentenanță. Servicii care, în cea mai mare parte, nu au fost prestate.Ceea ce m-a nedumerit, din primul moment, a fost de ce acest contract de închiriere licențe Microsoft era urmărit de departamentul de politică externă al ministerului, și nu de departamentele de IT, achiziții, sau tehnicDivergența principală era între departamentul de politică externă, care urmărea derularea contractului și departamentele  juridic și economic.Ulterior, am înțeles că oamenii rețelei erau plasați exact în departamentul de politică externă al ministerului, mai afirmă Sandu.

CINE ESTE CEZAR ARMEANU?

Cezar Manole Armeanu este în prezent ambasadorul României în Republica Kazahstan și în Republica Tadjikistan. El a fost numit în funcție de președintele Klaus Iohannis în iulie 2017.

Kazahstan este o miză importantă pentru România, mai ales datorită afacerii Rompetrol din care o mare parte a fost vândută recent către chinezi.

El a fost secretar general în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei între 2004 – 2009, adică omul cheie al tuturor contractelor.

În perioada punerii la cale a afacerii Microsoft, Armeanu a fost și secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei între 2002 – 2004.

După Ministerul Comunicațiilor, Armeanu a fost secretar general la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și a lucrat la Secretariatul General al Guvernului în timpul premierului Dacian Cioloș. 

El a fost și Ministru consilier la, Ambasada României în Norvegia. 

Armeanu a fost directorul stațiunii Costinești din perioada comunistă, mai precis din 1987 până în 1992.

Costinești era considerată stațiunea tineretului titulatură dată de Nicu Ceaușescu, fiul cel mai mic al cuplului dictatorial, și care era responsabil de tineretul comunist.

În perioada 1985-1987, în timpul comunismului, a mai lucrat la Consiliul Județean Constanța.

A mai fost în anii 90 președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Dobrogea – Litoral (1999 – 2000), director general al Bursei Maritime şi de Mărfuri Constanţa (1996 – 1999).

Ad

Exit mobile version