Home Dezvaluiri EXCLUSIV/ Un fost ofițer STS, consilier al premierului Tudose, sponsor al unui...

EXCLUSIV/ Un fost ofițer STS, consilier al premierului Tudose, sponsor al unui senator USR

0

Premierul Mihai Tudose l-a luat recent consilier pe fostul ofițer STS Robert Rucăreanu. Soția lui Robert Rucăreanu lucrează și ea la STS (UM 0620). 

Interesante sunt conexiunile acestui personaj cu un senator USR.

Rucăreanu susține în declarația de avere că l-a împrumutat în 2016 pe un anume Radu-Mihai MIHAIL cu 50.000 de euro.

Radu-Mihai MIHAIL (foto) e senator USR pentru diasporă.

În declarația de avere, useristul recunoaște o datorie către Rucăreanu, dar numai de 40.000 de euro.

Lipsesc 10.000 de euro.

Potrivit CV-ului postat pe LinkedIn, Robert Rucăreanu a absolvit Facultatea Politehnica din București (1987-1992) și a urmat un master în administrarea afacerilor în Franța (2003-2005).

În perioada iulie 1994 – iunie 2001 a fost „ofițer activ” în cadrul STS, potrivit propriei prezentări.

După ce plecat din STS, el a lucrat în perioada iulie 2001 – ianuarie 2005 ca inginer la Vodafone România, în ianuarie-octombrie 2005 a fost manager la Alcatel, iar în octombrie 2005 – noiembrie 2007 a lucrat ca manager la Alcatel-Lucent. Din noiembrie 2007 până în martie 2016, noul consilier al lui Tudose a fost manager la multinaționala CISCO Systems, specializată în domeniul telecomunicațiilor, companie cu sediul central în California (SUA).

 

Ad

Exit mobile version