Senatorii au fost supuşi unor presiuni uriaşe la sfârşitul lunii trecute pentru votarea legii dării în plată în forma dorită de Gheorghe Piperea. În sensul că nu e nicio limită pentru care dai casa băncii şi scapi de datorii. La propunerea unui senator PSD s-a impus în Senat limita de 150.000 de Euro peste care nu mai poţi da casa băncii.În fotografii, mai multe tipuri de texte primite de senatori.
La o simplă lectură se observă că toate au un numitor comun “Votaţi Legea în forma propusă de iniţiator” şi ”noi vă votăm, nu băncile.” Consultat de Flux24, un profesor de psihologie susţine că acestea sunt scrise diferit, trimise de la numere diverse, dar prin constanta aceluaşi mesaj, multiplicat,demonstrează existenţa unui pupitru secret de comandă cu scopuri manipulative. “Minţim la fel, furăm la fel şi nu e procuror să ne doboare!”, parodia electorală a grupului Divertis nu este trimisă de nimeni către parlamentari.
Senatorii au încercat să sune înapoi apelanţi, dar degeaba. Erau call-center-uri automatizate.
O investigaţie FLUX24 a demonstrat că membrii comisiei juridice a forului decizional au peste 800.000 de euro credite ipotecare.