EXCLUSIV/ Ministrul de Interne Marcel Vela ar putea să candideze la Primăria Capitalei

Ministrul de interne, Marcel Vela, este una din variantele PNL pentru candidatura la funcția de Primar General al Capitalei, au indicat surse politice pentru FLUX 24.

Vela a fost primar la Caransebeș, în Caraș Severin, unde a avut rezultate bune și mai apoi a candidat pentru Parlament.

Prim-ministru Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că informaţia privind posibilitatea unei remanieri guvernamentale reprezintă „o minciună gogonată”, subliniind că în momentul de faţă nu există nicio discuţie în acest sens.

„O minciună gogonată. E a nu ştiu câta ştire falsă care a fost lansată în special de un site de ştiri – nici măcar nu îi pronunţ numele. Rog reprezentanţii media, atunci când vor să difuzeze o informaţie care mă priveşte, să mă sune. Toţi jurnaliştii mă cunosc, ştiu că răspund la telefon, ştiu că spun adevărul. Şi îi rog să mă sune pe cei care sunt jurnalişti. Pe cei care vor să dezinformeze în mod deliberat, le spun de pe acum: nu mai daţi ştiri false, pentru că până la urmă va trebui să iau măsuri împotriva acestei avalanşe de fake news-uri care sunt promovate de unul-două site-uri de ştiri”, a precizat premierul, într-un interviu la postul România Tv.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare