EXCLUSIV/ Fina procurorului Portocală-Zdreanță și mafia de la Bravo

Cu suspendarea procurorului “ZDREANTA-PORTOCALA SA MOARA MAMA”, toata lumea din Ploiesti avea sperante ca, mafia de la “BRAVO” va fi decapitata!

Va prezentam in postarea anterioara faptul ca, in profida dezvaluirilor, ilustrul PRIMAR, ADRIAN DOBRE, a promovat o persoana care a efectuat numai ilegalitati-in postura de director general adjunct, in cadrul Politiei Locale Ploiesti.

Asta, doar in urma promovarii efectuate de Carmen GHEORGHE, SEFA POLITIEI LOCALE PLOIESTI, urmarita penal, si cu trei dosare penale.

Va ziceam, in postarea anterioara ca…probabil domnul primar, Adrian Dobre are un management greu de inteles (chiar si pentru membrii de partid din care face parte).

Noi, va dezvaluiam….de foarte mult timp faptul ca, Adrian Dobre a fost “virusat” (daca mai putea fi “virusat”) de cand si-a “tras” un consilier SRI, in persoana profesorului de ISTORIE, EUGEN PRUNA.

Pana in prezent, pana nu am pus “mana” pe niste documente (chiar daca Biroul Juridic ne-a expulzat o sursa), nu am crezut ca, Adrian Dobre face parte din mafia dela “BRAVO”!!!!

Acum, avem dovada…Va prezentam niste documente care colaborate cu informatiile de mai sus, demonstreaza fara echivoc ca, PRIMARuL nostru isi bate joc de banii publici si este “virusat” de mafia de la “BRAVO”.

Pai, in afara faptului ca, are un consilier ofiter SRI (EuGEN PRUNA- care era apropiat si este de actualul sef al SRI-Prahova, Sabin, cealalta parte a sefiei mafiei de la BRAVO), primarul nostru a promovat-o pe madam Pitariu pe functia de director general adjunct (in profida tuturor dezvaluirilor privind ilegalitatile savarsite de aceasta in cooperare cu madam, Carmen Gheorghe).

Bun…

Mai mult, sa va aducem aminte ca, in subordinea lui Carmen GHEORGHE SE AFLA NUMITA DATCU CLAUDIA, SOTIA UNUI SEF SRI PRAHOVA (DATCU MARIUS-MARE SEF SRI PRAHOVA, MANA DREAPTA A LUI SABIN-SEFUL SRI PRAHOVA –CARE ESTE PARTE DIN CONDUCEREA MAFIEI BRAVO)….

LA ACESTE INFORMATII….URMEAZA BOMBA!!!!

PAI, cu ocazia promovarii “TUPEISTEI” –Paula Pitariu in functia de director general adjunct (in locul fostului director Cristinel Toader), pe functia de secretar al Comisiei de Disciplina din cadrul Politiei Locale Ploiesti a fost promovata FINA procurorului “ZDREANTA-PORTOCALA SA MOARA MAMA”!!!  Adica, exact fina pentru care, fostul director a fost santajat sa o puna pe o functie de conducere, cu un examen aranjat-si, pentru care, fostul director a fost arestat de PORTOCALA, caci a refuzat aceasta “propunere”!!!

Nu este dubios domnul primar PNL, Adrian Dobre?….Cu ce o fi santajat?

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare