EXCLUSIV/ Ce face agentul Violeta în Teleorman cu 36 de ore înainte de alegeri

Samuel Calotă, candidat ALDE în Teleorman, este unul din cei șase colaboratori al Securităţii care participă la alegerile parlamentare din 11 decembrie, au anunțat joi principalele agenții de presă, Agerpres și Mediafax.

cnsasmareCalotă a transmis vineri un e-mail membrilor PNL din Teleorman în care îi anunță că ar fi făcut o înțelegere cu președintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, și că membrii PNL vor vota duminică ALDE.

calotamailContactat de FLUX 24, Pîrvulescu a precizat că este vorba de o minciună ordinară făcută să dezorienteze liberalii înainte de votul de duminică, mai ales că ei nu pot nega informația pe posturile de televiziune, campania fiind încheiată pe audio vizual.

Autoritățile ar trebui să se sesizeze urgent și să îi cerceteze pe cei de la ALDE pentru fals și uz fals, a spus Pîrvulescu.

cnsasaSamuel Calotă, fost secretar de stat în MAI până în 2015 și azi candidat de Teleorman pe primul loc la ALDE, țineți-vă bine… a primit sentința definitivă că a fost colaborator al Securității în octombrie 2010. Între timp omul a participat la fraudarea referendumului din 2012, a candidat la CJ Teleorman, a fost pus secretar de stat la MAI și acum candidează la parlamentare. Zici că verdictul de colaborare cu Securitatea (prin lege această sintagmă înseamnă încălcarea drepturilor omului) a fost pentru Calotă o decorație, nu o rușine. Din sentința publicată pe site-ul CNSAS rezultă că Samuel Calotă a avut numele conspirativ de „Violeta” și s-a oferit Securității nu numai pe sine ci a pus la dispoziție și casa lui din Alexandria pentru întâlniri conspirative, a scris pe facebook jurnalistul Alexandru Căutiș.

cnsas2

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare