De câteva săptămâni avem la știri dezbătută problema plagiatului șefei DNA. Ca de obicei, părerile sunt împărțite, dar doar public, pentru că în realitate toată lumea vede că “împaratul e gol”. Însă prezentul articol nu este despre plagiat, ci despre președintele țării și modul în care aceste își exercită atribuțiile de serviciu.
După câteva zile de scandal public pe tema plagiatului zilei a ieșit domnul președinte și ne-a spus că el nu cheamă pe nimeni la el, dar, dacă doamna LCK vrea, poate să vină să aibă o “discuție lămuritoare și rezolvatoare”. În ce sens o astfel de discuție poate fi lămuritoare nu am înțeles, dar rezolvatoare am văzut.
După câteva zile aflăm de la același domn președinte că a avut această discuție și că el este lămurit. Dacă legăm prima și a doua declarație rezultă că nu el a chemat-o pe doamna LCK și că aceasta a venit ea să lămurească problema.
Prima problemă care se ridică este cea legată de relația instituțională dintre șeful DNA și Președintele țării. Niciun temei legal pentru o astfel de întâlnire. Șeful DNA nu este nici șeful parchetelor și nici membru CSAT, nici membru în guvern. Șeful DNA se poate adresa șefului direct, procurorul general al României, ministrului justiției sau CSM-ului, în niciun caz președintelui. Observăm că niciuna din căile legale instituționale nu a fost folosită. Așadar, nefiind nicio legătură instituțională între cei doi, care este temeiul legal și justificarea acestei întâlniri? Dacă ea s-a făcut în baza accesului fiecărui cetățean la Președintele țării se pune întrebarea dacă acesta este dispus să se întâlnească cu toți cetățenii ce au diverse probleme instituționale sau doar cu cei deosebiți? Chiar dacă ar fi în calitatea ei de cetățean se pune problema dacă aceasta s-a înscris în audiență, când, care a fost motivul invocat pentru audiență și cât timp a așteptat pentru a-i fi aprobată cererea de audiență.
A doua problemă este legată de faptul că președintele a spus chiar înainte de întâlnire că aceasta este “rezolvatoare”. Adică președintele, după ce ascultă în mod nelegal și neconstituțional pe doamna de la DNA, rezolvă și problema?
După cele două ieșiri publice și o întâlnire, președintele ne comunică faptul că este liniștit și nu există indicii pentru ca doamna să își prezinte demisia. Adică, după ascultarea doar a uneia dintre părți, președintele a rezolvat problema, constatând că nu există indicii pentru plagiat.
Ulterior, același președinte ne explică și că noi suntem cei care nu am înțeles pentru că el nu a văzut indicii. Întrebarea este: în ce calitate nu a văzut indicii? Nu trebuia președintele să îi comunice instituțional doamnei să se prezinte la comisia de specialitate, care la rândul ei instituțional să verifice suspiciunile de plagiat? Că indicii nu există, dar de suspiciuni e cam plin internetul. Și nu de alta, dar doamna respectivă solicită arestări în bază de suspiciuni!!!
Ca să rezolve cu adevărat problema președintelui îl cheamă la ordine și pe Procurorul general? Desigur că nu există niciun temei legal pentru așa ceva, dar precizează că nu i-a solicitat decât să grăbească soluționarea dosarului legat de plagiatul doamnei. Încep să înțeleg acum și fraza cu “discutia lămuritoare și rezolvatoare”. Dar ca să înțeleagă și alții, vă amintesc că articolele de lege legate de infracțiunile de corupție prevăd ca sunt considerate infracțiuni și actele în legătură cu urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului public.
Având în vedere că între funcția de Președinte și cea de Procuror general nu există nicio legătură instituțională, în baza cărei legi cere președintele unui funcționar public (conform legii penale procurorul este considerat funcționar public) să urgenteze să urgenteze soluționarea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu? Și pentru că poate nu știți cum face doamna procuror de la DNA dosare, atunci vă comunic că o astfel de situație este considerată de DNA infracțiune. Observăm că președintele solicită unei persoane care are influență (procurorul general) să intervină la procurorul de caz pentru a-l determina pe acesta să urgenteze un act ce intră în atribuțiile de serviciu. Știu, o să ziceți că lipsesc foloasele (legea nu spune dacă ele sunt cuvenite sau necuvenite) și am să vă răspund imediat. Legea prevede că aceste foloase pot fi directe sau indirecte și pot fi pentru sine sau pentru altul. În cazul de față este evident că folosul este pentru doamna care trebuie “rezolvata” rapid.
După standardele DNA suntem în prezența unei fapte de corupție evidentă și recunoscută public. Sigur că dispozițiile legale prevăzute de art.291 cod penal sunt absurde, dar în baza lor doamna procuror își explică majoritatea dosarelor, pentru că pe așa temei legal oricine poate fi legal anchetat și condamnat. Din acest motiv majoritatea țărilor UE nu au incriminat astfel de fapte, iar SUA nici nu are de gând.
Concluzia este că rolul de “tătuc” care “rezolvă” astfel de probleme trebuie tratat exact în cheia legislației și în baza practicii făcută chiar de doamna LCK.
