EXCLUSIV/ AFACEREA EXXONMOBILE-MAREA NEAGRĂ: Iohannis, trafic de influență la Departamentul de Stat

Administrația Prezidențială recunoaște într-un comunicat publicat pe site că președintele Klaus Iohannis a discutat în principal cu secretarul de stat american, Rex W. Tillerson, despre rezervele de gaze din Marea Neagră.

Rex W. Tillerson a fost până la numirea sa în fruntea Departamentului de Stat șeful Exxon Mobile, care explorează și exploatează cea mai mare parte din rezervele de gaze din Marea Neagră.

CITIȚI ȘI: Sputnik: „Iohannis la Trump – banii statului și mesagerul primit de Dragnea”

O atenţie specială a fost acordată obiectivului întăririi cooperării economice și tematicii securităţii energetice din regiunea Mării Negre, România fiind unul dintre cele mai puţin dependente state din acest punct de vedere, cu potenţial de a deveni, pe baza resurselor din platoul continental al Mării Negre şi prin proiecte de interconectare, furnizor regional, se spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Cei doi interlocutori au căzut de acord că este necesară întărirea ritmului de consultări pe teme specifice, în special cu privire la regiunea Mării Negre, mai precizează explicit comunicatul.

Comunicatul limpezește și relația pe care președintele Klaus Iohannis o vede în continuare cu SUA și UE:  Preşedintele României a evidenţiat, în context, faptul că una dintre priorităţile-cheie pentru politica externă a României rămâne întărirea relaţiei transatlantice, fiind un stat care este dedicat în egală măsură proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu SUA.

În luna ianuarie, ambasadorul României în SUA, George Maior, recunoștea într-un interviu la TVR ce vrea noua Administrație Trump de la România.

„În planul relațiilor economice, cred că sunt destule oportunități, mai ales în domeniul energiei, aspect accentuat puternic de toți interlocutorii mei. Să nu uităm că Exxon operează în Marea Neagră deja, iar secretarul de stat (Rex Tillerson — n.r.) provine din această uriașă companie”, spunea Maior.

ExxonMobil este cea mai mare companie petrolieră listată din lume, fiind întrecută ca mărime doar de câteva companii de stat. Având o capitalizare de aproape 500 miliarde $, ExxonMobil este cea mai profitabilă companie din lume.

În Marea Neagră, Exxon colaborează cu OMV-PETROM.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare