Home Analize Europarlamentarul Tomac: Rusia nu mai are de ce să fie membru permanent...

Europarlamentarul Tomac: Rusia nu mai are de ce să fie membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU

0
EP Plenary session - State of EU cyber defence capabilities

Am cerut astăzi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg o poziție mult mai fermă a Uniunii Europene față de amenințările Rusiei.Ce se întâmplă acum la frontiera de est a Ucrainei, prin comasarea de către Rusia a peste 100.000 de militari, reprezintă una dintre cele mai mari provocări pe care Uniunea Europeană o are de gestionat. Să nu uităm că după ce Ucraina a decis politic apropierea de Uniunea Europeană, răspunsul lui Putin fost anexarea Crimeei în 2014, afirmă europarlamentarul PMP Eugen Tomac pe Facebook.

Kremlinul privește cu ostilitate orice stat din imediata noastră vecinătate care respectă, la fel ca noi, democrația, drepturile omului și libertatea de exprimare.Putin este astăzi omul care întruchipează perfect profilul dictatorului dispus să-și trimită armata pentru a crea un conflict uriaș în Europa.Rusia nu mai are de ce să fie membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, deoarece a devenit un stat care pune în pericol pacea și stabilitatea Europei. Eventuala invadare a Ucrainei va deschide un nou capitol, plin de evenimente cu deznodământ tragic. Tocmai de aceea, Rusia trebuie să știe că va fi complet izolată și va plati scump pentru aceste porniri staliniste. Putin trebuie oprit. Nimic nu justifică declanșarea unui conflcit militar, este doar dorința bolnavă a unui om dominat de ambițiile sale geopolitice, mai spune Tomac.

Ad

Exit mobile version