Europarlamentarul Siegfried Mureşan despre „mirajul” PNRR: La fiecare 6 luni, statul român va trebui să arate ce investiții realizează dar și ce reforme. Dacă nu se fac „reforme” se taie finanțarea

Vești excelente: miniștrii de finanțe din UE au aprobat planurile de redresare din Estonia, Finlanda și România…Banii europeni încep să curgă acolo unde este nevoie. Concentrați-vă acum: puneți planurile în aplicare cât mai curând posibil”…Iată mesajul venit de la vicepreședintele executivului european Valdis Dombrovskis după ședința de joi a ECOFIN. La București, premierul demis Florin Câțu a subliniat că ”tot ceea ce ținea de Comisia Europeană a fost făcut, acum este pe umerii noștri” implementarea planului. Dar ce înseamnă concret votul din ECOFIN? Europarlamentarul PPE Siegfried Mureşan, co-raportor al Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, spune că acesta era ultimul pas procedural pentru accesarea banilor dar mai sunt multe de făcut. 

Decizia Consiliului este ultima etapă formală din procesul de aprobare a PNRR iar acum se va putea semna şi acordul de finanţare între România şi Uniunea Europeană în baza căruia ţara noastră va putea primi finanţarea de aproximativ 30 de miliarde de euro din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru finanţarea planului de redresare, a explicat la RFI Siegfried Mureșan. Concret, din acest moment, Guvernul României poate începe să implementeze reformele şi investiţiile prevăzute în Planul de Redresare iar în două-trei săptămâni, vor sosi în ţară şi primii bani din finanţarea PNRR, adică avansul de 3,8 miliarde de euro sau 13% din bugetul total alocat ţării noastre.

Siegfried Mureșan a explicat însă la RFI că filosofia planului este ca statele membre să investească în sănătate, educaţie, infrastructură, digitalizare şi combaterea schimbărilor climatice dar și să realizeze în aceste domenii reformele necesare astfel încât România să progreseze economic, să devină competitivă, să se alinieze standardelor europene. Așa se face că, la fiecare șase luni, statul român va trebui să arate ce investiții realizează dar și ce reforme iar europarlamentarul Siegfried Mureșan avertizează că acestea nu vor putea fi posibile fără un guvern stabil și o majoritate solidă care să adopte legile necesare. În absența reformelor însă, Comisia Europeană a fost însărcinată să sisteze alocarea banilor, chiar dacă – să zicem – investițiile ar decurge în ritmul convenit. De ce? Siegfried Mureșan explică : executivul european a primit dreptul de a se împrumuta pentru statele membre care garantează unele pentru altele. ”Pentru a putea garanta toți, una din condiții a fost ca fiecare să își țină casa în ordine…Dacă nu, nu spun că pierdem bani, ci spun cu certitudine că pierdem bani”, a avertizat europarlamentarul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare