De pe agenda plenului Parlamentului European din această săptămână. Dezbatere și vot la moțiunea de cenzură depusă de extrema dreaptă împotriva Comisiei Europene. Summitul crucial UE – China – ne precizăm poziția, așteptările pentru evenimentul care va avea loc pe 24-25 iulie, la Beijing, anunță europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

CE MAI SUSȚINE RARES BOGDAN:
Din perspectiva faptului că pe 9 iulie expiră suspendarea tarifelor vamale anunțate de Casa Albă pe 2 aprilie (între 10 și 50%), întâlnirea dintre șefii UE și chinezi este așteptată de toate piețele;
***protecția consumatorilor în privința produselor periculoase din China
***viitorul Politicii Agricole Comune
***Președinția daneză își va prezenta prioritățile;
***dezbatere pe tema relațiilor comerciale UE-SUA
***votăm poziția privind acceptarea Bulgariei în zona euro;
***dezbaterea noului obiectiv climatic anunțat de Comisie pentru 2040 – reducere emisiilor de gaze cu efect de seră cu 90% față de 1990
***Ne precizăm așteptările asupra CFM (Bugetului pe termen lung pentru perioada de după 2027, Cadrul Financiar Multianual). În mai am adoptat o rezoluție care a cerut un buget mai ambițios și a precizat faptul că plafonul de 1% din venitul național brut al UE-27 este insuficient (CFM pune un plafon de 1%, limita fondurilor pe care UE le poate cheltui anual în diferite domenii;
***Măsuri pentru a reduce speculațiile de pe piața gazelor și prețurile – modificări privind stocarea gazelor (actualul termen de 1 noiembrie pentru umplerea de 90% a depozitelor năștea speculații), prin urmare regulile vor fi mai flexibile
***raportul privind stadiul pregătirilor aderării Macedoniei de Nord; ***repartizarea surplusului bugetar din 2024;
***situația prizonierilor și a cetățenilor răpiți din Ucraina;
***viitorul biotehnologiei;
***Regulamentul privind defrișările (lista țărilor cu risc scăzut sau ridicat)