Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen susţine, într-o scrisoare trimisă eurodeputatului Victor Negrescu, soluţiile propuse de acesta pentru sprijinirea proiectelor întârziate de pandemie şi de războiul din Ucraina şi salvarea, astfel, a unor sume importante din fondurile neutilizate din perioada financiară 2014-2020, arată un comunicat de presă al PSD. Răspunsul primit este rezultatul unui demers iniţiat de europarlamentarul român şi co-semnat de eurodeputaţi din mai multe ţări europene, prin care eurodeputatul Victor Negrescu a propus salvarea celor aproape 3000 de proiecte care riscă să nu fie finalizate la termen, transmite news.ro.

„Comisia Europeană confirmă, prin răspunsul său, faptul că am reuşit să ridicăm această problemă, a necesităţii de a salva fondurile şi proiectele din perioada 2014-2020, la cel mai înalt nivel. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se angajează să identifice soluţii care să asigure un echilibru între proiectele din respectiva perioadă de finanţare, necesitatea de a începe noua programare financiară şi răspunsul la crizele pe care le traversăm”, mai indică sursa citată.

În documentul transmis de preşedinta Comisiei Europene sunt oferite două răspunsuri importante evidenţiate, de altfel, în scrisoarea noastră:

– executivul european doreşte să introducă măsuri suplimentare pentru salvarea proiectelor transfrontaliere cu Ucraina şi Republica Moldova, întârziate din cauza războiului;

– se va analiza la nivel european situaţia proiectelor întârziate din perioada 2014-2020, impactul generat de războiului din Ucraina, costurile şi efectele prelungirii perioadei de implementare şi posibilitatea creării unui cadru mai flexibil, precum şi extinderea acestuia, pentru fazarea proiectelor către  exerciţiul financiar 2021-2027 astfel încât acestea să continue cu finanţare europeană;

„Prin demersul nostru am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020. Este nevoie acum de un demers organizat din partea statelor membre care să arate efectiv impactul pandemiei şi al războiului asupra implementării proiectelor şi să solicite executivului european măsuri clare pentru salvarea respectivelor proiecte şi fonduri”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare