Europarlamentarul PNL Vlad Nistor în plenul Parlamentului European despre relația UE-SUA: Disensiunile, chiar dacă minore, pot fi rezolvate prin stabilirea unui mecanism coerent și constant de dialog și cooperare, permanentizat în structuri bilaterale la nivel înalt

Europarlamentarul PNL-PPE, Gheorghe-Vlad Nistor, membru al delegației pentru relații cu Statele Unite ale Americii, a luat cuvântul în cadrul primei sesiuni plenare din luna octombrie a Parlamentului European de la Strasbourg pe subiectul relației dintre Uniunea Europeană și Washington. Deputatul român a declarat: 

„Relația Transatlantică a fost, este, și va rămâne principalul parteneriat al Uniunii Europene, pe numeroase paliere fundamentale ale intereselor noastre globale; acesta este o realitate ce nu poate fi chestionată. Într-adevăr, în ultimii ani a fost supusă unor presiuni pe care le cunoaștem prea bine. Realitățile scenei internaționale ne-au arătat însă că, indiferent de interesele de conjunctură, principalele provocări ne mențin în aceeași echipă, iar această situație nu se va modifica nici pe viitor. Din aceste cauze, trebuie să păstrăm o linie rațională și coerentă, care să ia în considerare atât interesele noastre, cât și pe cele mai largi, globale, ale partenerilor noștri de la Washington. Pozițiile comune în relație cu multilateralismul, cu susținerea unor agende pozitive pe comerțul internațional și drepturile omului, printre altele, sunt direcții absolut necesare în situația complexă a lumii de azi. Abordările diferite nu înseamnă neapărat competiție sau absența unui parteneriat între egali, ci din contră, dovada că suntem complementari. Disensiunile, chiar dacă minore, pot fi rezolvate prin stabilirea unui mecanism coerent și constant de dialog și cooperare, permanentizat în structuri bilaterale la nivel înalt. Salut raportul ce îl vom discuta astăzi și sunt încrezător în soliditatea și absoluta necesitate a parteneriatului UE-SUA.” 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare