Home mediu Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu, pe centura Constanței

Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu, pe centura Constanței

0

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a achiziţionat servicii de cadastru prin metoda cumpărării directe pentru „realizarea scoaterii definitive din circuitul agricol a terenurilor care fac obiectul coridorului de expropriere al obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire a municipiului Constanţa””. Contractul în valoare de 71.360, 21 lei a fost atribuit pe 10.03.2013 firmei Cartotop SRL din Craiova şi pare a fi un act adiţional la contractul iniţial, parafat între cele două părţi în urmă cu numai puţin de 8 ani, în 2007, în perioada în care ministru al Transporturilor era Ludovic Orban. Acţionarul majoritar al Cartotop SA este europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu, scrie Replica de Constanța.

Serviciile de cadastru cumpărate luna trecută de CNADNR pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor pe care se va construi varianta de ocolire a municipiului Constanţa fac parte, fără doar şi poate, din contractul atribuit în 2007 firmei Cartotop SA pentru consultanţa juridică necesară exproprierilor ce urmau să fie făcute în vederea realizării acestui obiectiv, mai scrie RC.

Contractul în valoare de 571.480 euro, fără TVA, a fost atribuit în mandatul de ministru al Transporturilor al liberalului Ludovic Orban, dar caietul de sarcini al licitaţiei a fost lansat de predecesorul acestuia, pedelistul Radu Berceanu. Cotidianul „Gândul” specula, în 2007, faptul că CNADNR-ul din subordinea lui Berceanu a formulat în aşa fel condiţiile de participare la licitaţie încât au picat ca o mănuţă doar pe profilul firmei câştigătoare, Cartotop SA, controlată de colegul de partid, pe atunci deputat de Dolj, Marian Jean Marinescu. Sursa citată arăta că ministerul Transporturilor era pregătit să aloce până la 1 milion de euro pentru cele aproximativ 500 de exproprieri care trebuiau făcute în vederea realizării variantei de ocolire a municipiului Constanţa, iar Cartotop a fost desemnată să presteze servicii de consultanţă juridică deşi nu avea nici măcar domeniu de activitate în acest sens, firma din Craiova ocupându-se de topografie. Ulterior, exproprierile pentru şoseaua de centură a Constanţei s-au soldat cu scandaluri şi zeci de procese, pentru care CNADNR a trebuit să mai plătească alte câteva milioane de euro avocaţilor care au reprezentat-o în instanţe. Cartotop SRL a raportat pentru 2014 o cifră de afaceri de 2.125.097 lei şi un profit net de 123.050 lei, cu 27 de angajaţi, mai spune presa locală din Constanța.

 

Ad

Exit mobile version